fbpx

image-2018-11-23-22829750-70-eugen-teodorovici.jpg

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus, marţi, în cadrul unei dezbateri în Parlament, că doreşte limitarea la 5 ani a dreptului de a lucra într-o ţară membră a Uniunii Europene.

Declarația scandaloasă a ministrului Eugen Teodorovici:

„Permisul de muncă să fie acelaşi, ca şi timp, în toate statele. Nu mai ai voie, după primul permis, să-ţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Că aşa, dacă ajunge în Germania şi primeşte drept de muncă, nu o să se mai întoarcă în veci în Croaţia, România, de unde a plecat. Trebuie să fie discutată o astfel de măsură. Maximum 5 ani şi la revedere, te duci în altă ţară şi îţi cauţi loc de muncă”.

Acesta a revenit ulterior pe Facebook cu următoarele precizări:

„În legătură cu declaraţiile făcute astăzi la dezbaterea care a avut ca subiect principal criza forţei de muncă, nu pot să nu remarc evaluările nejustificate fără preocuparea de a înțelege mesajul în spiritul său şi pentru care consider că este necesar să fac următoarele precizări:

Aceste declaraţii au fost făcute în contextul în care România se confruntă cu o criză acută de forţă de muncă, intenţia mea fiind aceea de a propune soluţii care să vină în sprijinul nostru al tuturor, atât din punct de vedere economic cât şi social.

NU am pus, NU pun şi nici NU voi pune vreodată în discuţie cele patru libertăţi fundamentale pe care se bazează Uniunea Europeană: libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor. Dar dacă o problemă nu este discutată la nivel european, toate celelalte state membre consideră că lucrurile sunt perfecte. Astfel, din România au plecat sute de mii de tineri către alte state, efectele fiind oportunităţi de dezvoltare diminuate, iar economia ţării noastre fiind afectată.

Cele spuse de mine reprezintă o subliniere a necesităţii de a standardiza la nivel european legislaţia şi procedurile privind accesul pe piaţa muncii în statele europene, astfel încât să avem condiţii EGALE de acces pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene.

În niciun caz NU este vorba de o piedică sau de o limitare a accesului românilor în spaţiul european, ci mai degrabă dorinţa mea, aşa cum a fost întotdeauna, de a APĂRA şi PROMOVA interesele românilor şi ale companiilor româneşti.

Aşa cum am mai declarat şi cu alte ocazii la întâlnirile cu omologi la nivel european, în contextul discuţiei despre variante de promovare a unor scheme europene de şomaj, o astfel de măsură NU trebuie să ţină cont doar de problemele cu care se confruntă unele state membre, în special cele dezvoltate economic, în defavoarea celorlalte. În Europa Centrală și de Est, de exemplu, șomajul nu a înregistrat cote alarmante nici în perioada de criză, problema principală fiind migrația forței de muncă, în special cea calificată către state mai prospere din Vestul Europei. Acest fenomen duce la dezechilibre majore pe piața muncii, care afectează potențialul de creștere și încetinește convergența la nivelul Uniunii Europene. Prin urmare, o eventuală funcție de stabilizare macroeconomică trebuie să aibă în vedere, în special, interesele statelor afectate de deficit al ocupării pe piața muncii şi TREBUIE să aibă ca principal SCOP sprijinul financiar pentru acţiuni de încurajare a întoarcerii forţei de muncă în ţările de origine.

Indiferent de sensibilităţile europene AM REPREZENTAT şi VOI REPREZENTA întotdeauna interesul României şi al românilor!”

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Macheta-Paste_CONPET-970x250px_e5752.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg