ManuelaPrajeaTEDX-1-1920x1080.jpg

Manuela Prajea este profesoară de matematică de mai bine de 28 de ani. Ea a predat această materie la Colegiul Naţional Traian din Drobeta-Turnu Severin, acelaşi la care a și studiat.  În 2016 a fost inclusă în topul celor mai buni 50 de profesori din lume, în cadrul Global Teacher Prize, una dintre cele mai importante competiţii internaţionale din educaţie, fiind singurul profesor român care a primit până acum această distincţie.

Anul acesta, Manuela Prajea a plecat în SUA, la un liceu în Charlotte, Carolina de Nord, după ce alături de elevii români a câştigat peste 600 de distincţii internaţionale, naţionale sau judeţene.

„Mi-am pregătit elevii pentru a excela la mate­ma­tică prin participarea şi câştigarea compe­ti­ţi­ilor de profil şi i-am a­jutat să ia note foarte mari la examene, ceea ce le-a permis unora să fie acceptaţi la universităţi precum Harvard sau Princeton“, explică Manuela Prajea.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Manuela Prajea spune că abordarea ei legată de matematică a fost diferită. Acest lucru a generat un palmares de premii impresionant, mai ales pentru un colegiu dintr-un oraş mic, aflat mereu la coada topurilor naţionale privind atragerea investiţiilor sau cifra de afaceri totală.

„În ultimii cinci ani am implementat noţiuni de ultimă oră din mediul de afaceri, industrie, medicină sau ştiinţă în cursurile mele de matematică prin programul Cuceritorii Spaţiului, un program STEM (Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie şi Mate­matică - n.red.) pe care l-am creat tocmai pentru a-i captiva pe elevii mei şi pentru a-i face să descopere latura practică a matematicii“, explică profesoara într-un interviu acordat pressone.ro.

Dincolo de acest proiect dezvoltat pe cont propriu, în afara orelor de studiu, care ar putea fi implementat şi în alte şcoli unde există profesori suficient de dedicaţi, cursurile de la şcoală erau ţinute diferit.

„Metodele mele se concentrau mereu pe dezvoltarea gândirii, pe raţionament şi creativitate, nu pe urmărirea unor soluţii date sau pe repetarea unor concepte teoretice. Am împărtăşit aceste idei în 40 de cărţi de cursuri, dar şi ca vorbitor în cadrul conferinţelor TEDx“, mai spune Prajea.

Din cauza diferenţelor de opinie cu conducerea Colegiului Traian, Manuela Prajea a decis să plece în SUA.

Ce spune ea despre sistemul de educație de acolo? Că este unul foarte avansat, „riguros şi puternic tehnologizat, cu politici şi regulamente detaliate până la cel mai mic amănunt, proceduri, traininguri şi scenarii pentru orice situaţie, cursuri, perfecţionare academică şi dezvoltare profesională după un parcurs realist şi util, totul gândit, proiectat, implementat, verificat, evaluat şi îmbunătăţit într-un proces continuu. Profesorul aici îşi creează cursul, lecţiile şi evaluările pentru fiecare clasă, o procedură ce aminteşte de sistemul univer­sitar mai mult decât de cel preuniversitar.“

citește mai multe pe pressone.ro


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.