646x404.jpg

Ilie Balaci a murit duminică, 21 octombrie, la vârsta de 62 de ani, tânăr, așa cum se gândise de multe ori că se va întâmpla. Ilie Balaci a lăsat în urmă o avere impresionantă.

Ilie Balaci a murit tânăr, așa cum îi spusese de multe ori soției lui că se va întâmpla. „Tata mereu spunea că va muri de tânăr, mereu spunea că el aşa simte, mereu îi spunea mamei că el va muri primul pentru că Dumnezeu îl iubeşte şi ştie că nu s-ar putea descurca singur“, a dezvăluit fiica marelui fotbalist, Lorena Balaci. 

La fel de timpurie a fost și încheierea carierei de fotbalist a lui Balaci, în 1984, din pricina unei accidentări într-un meci din campionat, cu Baia Mare. Avea numai 26 de ani. ”Accidentările, nu accidentarea. La Baia Mare s-a pus capăt. A fost o succesiune de accidentări. La Baia Mare a sărit ăla cu amândouă picioarele pe mine…”, își amintea Balaci în urmă cu câțiva ani într-un interviu pentru Adevărul.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Cariera de fotbalist a fost urmată, din anii ’90 și până în 2017, de o carieră de antrenor pe care mulți au ironizat-o la început, dar pe care toți au ajuns s-o admire când Balaci a început să înșire trofeele cucerite în lumea arabă. Anii de antrenorat i-au adus și o avere impresionantă, Balaci pornind de la un salariu de 1.500 de dolari pe lună la echipa Club Africain Tunis, din Tunisia, cu care a câștigat într-un an Cupa Tunisiei, campionatul şi Cupa Campionilor Africii. În ultimii ani din cariera de antrenor, ”Prințul”, cum fusese supranumit pentru că a antrenat numai echipe din lumea arabă, ajunsese să câștige 100.000 de dolari pe lună.

Bani frumoși, înmulțiți de primele și bonusurile primite pentru atingerea obiectivelor fixate de șeici. În plus, mașini de lux, pentru care făcuse o pasiune, și ceasuri în ediție de colecție. Toate acestea l-au ajutat pe Ilie Balaci să strângă o avere impresionantă și să afirme că n-a fost niciodată nevoit să trăiască din pensie.

Ilie Balaci a obținut numeroase trofee cu echipele pe care le-a antrenat, iar performanțele obținute l-au ajutat, cu siguranță,  în negocierea unui salariu mai bun la fiecare contract nou. și totuși, cea mai bună lecție de negociere pe care a învățat-o de la arabi n-are legătură cu valoiarea profesională, ci este o lecție de imagine. ”Mă cheamă preşedintele clubului, a doua zi, să reînnoim contractul. Ei, nu ştiu ce m-a apucat, mă dusei să mă tund. Aşa cum sunt acuma. Intrai şi-mi luai un costum Armani, cu o cravată. Mi-am luat bricheta, second-hand. Îmi luai şi Montblanc-ul, un ceas din aur. M-am dus, l-am aşteptat. «Cât îmi dai?» «17.000.» „Dar îmi dai 70.000 la semnătură? » «Da!» Când am câştigat cupa cu Al Ain, preşedintele mi-a făcut cadou un ceas din platină, bătut cu diamante. Doar 10 sunt în lume. Valoarea e de 104.000 de parai. Mi l-a adus pe tavă. Numai cutia costă vreo 400 de parai”, a dezvăluit Balaci în interviul pentru sursa citată.

sursa: adevarul.ro


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.