- Publicitate -

Michael Schumacher, omagiat printr-o expoziţie lansată în ziua în care s-au împlinit 20 de ani de la prima ieşire pe pistă a germanului, într-un monopost Ferrari

Data:

Michael Schumacher (47 de ani) este omagiat, la Marburg, Germania, printr-o expoziţie aniversară, care aduce în prim-plan bolizii la volanul cărora "Schumi" a concurat în Formula 1. Soţia sa, Corinna, şi cei doi copii, Mick şi Gina-Maria, au deschis, luni, expoziţia, la exact 20 de ani de la prima ieşire pe pistă a septuplului campion mondial de Formula 1, într-un monopost Ferrari, anunţă Mundo Deportivo.

- Publicitate -

"Schumi" (47 de ani) este cel mai titrat pilot din istoria Formulei 1, cu şapte coroane: în 1994 şi 1995, cu Benetton, 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004, cu Ferrari. Retras în 2006, după ce a impus cea mai autoritară dominaţie pentru Scuderia italiană în competiţia-elită a motorsportului, Schumacher a revenit în "Marele Circ" într-un monopost Mercedes, în 2010, pentru trei sezoane.

Pe 29 decembrie 2013, Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi, în staţiunea franceză Meribel. Germanul a intrat cu schiurile într-un bolovan, într-o zonă fără traseu marcat, şi a fost catapultat 34 de metri în aer, lovindu-se cu capul într-o altă piatră. Schumacher a fost transferat la un spital din Grenoble după ce a suferit un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală. Până la data de 16 iunie 2014, "Schumi" a fost în comă. El a fost transferat la 18 iunie la o unitate medicală de specialitate din Lausanne, iar pe 9 septembrie a fost externat şi mutat în locuinţa sa din localitatea elveţiană Gland. Veştile referitoare la starea de sănătate a germanului au fost puţine, iar familia a introdus un embargo al vizitelor tuturor apropiaţilor.

 

sursa: prosport.ro

- Publicitate -

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

De ce rețeaua de gaze introdusă pe Valea Slănicului nu este racordată încă la sistemul național

În luna martie a anului trecut, Consiliul Județean Prahova...

Două trenuri anulate de CFR în Prahova. Decizia afectează numeroși navetiști

Începând cu data de 1 mai, CFR Călători anulează...

Vicecampionii lumii, RO2D2, s-au întors acasă! – VIDEO

Membrii echipei de robotică a Colegiului Național Mihai Viteazul...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești: 2 – 0. „Lupii” nu reușesc să marcheze la Sibiu

FC Hermannstadt - Petrolul Ploiești, ultima partidă din runda...

Gimnastele de CSM Ploiești se antrenează într-o sală improvizată. În alte țări au parte de condiții de excepție

Scandalul legat de reducerea indemnizației gimnastei Sabina Enache, dar...

Unde se vor caza cele 20 de persoane evacuate după ce o stradă din Slănic s-a surpat

Locuitorii din Slănic trăiesc clipe de coșmar după ce,...

Minorul dat dispărut în Prahova s-a întors la centrul rezidențial de la Izvoarele

Minorul dat dispărut în Prahova s-a întors singur, după...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Ploiești anunță întreruperea  alimentării cu energie electrică în mai multe localități

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea  alimentării cu energie electrică pentru perioada 29.04.2024 –03.05.2024.

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

În mandatul lui Volosevici, Ploieștiul a devenit cunoscut drept orașul celei mai mari șaorme

Invitat în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, candidatul PNL la...

Povestea succesului din SUA a echipei de robotică RO2D2 din Ploiești [VIDEO]

Căpitanul și PR-ul echipei de robotică RO2D2, formată din...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești: 2 – 0. „Lupii” nu reușesc să marcheze la Sibiu

FC Hermannstadt - Petrolul Ploiești, ultima partidă din runda...

Gimnastele de CSM Ploiești se antrenează într-o sală improvizată. În alte țări au parte de condiții de excepție

Scandalul legat de reducerea indemnizației gimnastei Sabina Enache, dar...

Unde se vor caza cele 20 de persoane evacuate după ce o stradă din Slănic s-a surpat

Locuitorii din Slănic trăiesc clipe de coșmar după ce,...
- Publicitate -