Fostul ministru al Mediului, deputatul Grațiela Gavrilescu, a fost ținta ironiilor lui Mircea Badea, aseară la Antena 3. 

Gavrilescu a cerut demmisia ministrului Sănătății, Patriciu Achimaş, pentur următoarea declarație: Dacă ar fi să raportez sistemul de sănătate la ansamblul societăţii, aş spune că e peste medie. Dar criticăm fără să ne uităm la noi înşine, fără să ne gândim la ce ne raportăm (...) Vrem o ţară ca afară? Perfect, hai să muncim ca afară!".

Într-un comunicat de presă al ALDE, deputatul prahovean Grațiela Gavrilescu susține că "aceste declarații ale ministrului Sănătății sunt jignitoare la adresa poporului român". Mai mult, acesta a cerut demisia ministrului. "Mi se pare incalificabil modul de gândire al ministrului Patriciu Achimaș-Cadariu. Sunt revoltată în primul rând ca român, iar ca parlamentar și membru al Comisiei pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților solicit demisia ministrului Sănătății!", declară Gavrilescu, citată de dcnews.ro.

Aseară, în emisiunea "În gura presei", de la Antena 3, Mircea Badea a taxat-o dur pe Grațiela Gavrilescu. "Deputatul dă dovadă de un fals patriotism, fiind chiar penibil. Eu sunt de acord cu ministrul Sănătății pentru că sistemul sanitar din România nu poate fi unul excelent într-o țară precum România. Vreți servicii medicale ca în Belgia? Plătiți CAS ca în Belgia, unde 30 de zile de spitalizare pentru un pacient ars din Colectiv au costat 260.000 de euro!" a spus vedeta Antena 3.

 

 

Economic
  • Joi, 19 Octombrie 2017
  • De Claudiu Vasilescu

Unde merg banii din noua taxă de 2%

În timp ce ”programul de guvernare” a ajuns o culegere de minciuni, singurele certitudini sunt legate de valurile de noi taxe și scumpiri pe care românii le încasează zilnic. Angajatorii vor plăti...