Florin Ioniță, liderul SNPPC Prahova, se pare că a ajuns PR pentru o firmă care se ocupă cu videochat. Potrivit stavri.ro, acesta ar fi trimis astăzi o serie de e-mailuri de pe platforma de socializare Facebook prin care își invita prietenii să aprecieze o pagină destinată unui site pentru adulți.
”Sătul probabil de bonusurile mici pe care le primește de la Cosmote și de salariul nedemn de un adevărat lider, Florian Ioniță, lider SNPPC, a găsit de cuviință să promoveze o firmă cu obiect de activitate videochat.
Astăzi, după ce a dat de pământ cu sistemul în lupta sa pentru apărarea drepturilor sindicaliștilor, liderul SNPPC, Florian Ioniță, a trebuit să-și tragă răsuflarea. Cum activitățile sindicale îi răpesc mai tot timpul, puținul timp liber trebuie petrecut așa cum se cuvine. Așa se face că astăzi, în jurul orelor 14.00, Ioniță a intrat pe facebook.
Dacă vă gândiți că liderul SNPPC folosește facebook-ul în scopuri sindicale, ca să zic așa, vă înșelați. Ei bine, Florian Ioniță a găsit de cuviință să recomande prietenilor de pe facebook o pagină de videochat care se află într-o amplă campanie de recrutare de personal.” , scrie jurnalistul Cătălin Stavri pe blogul personal.
Contactat de observatorulph.ro, Florian Ioniţă a declarat că a blocat opţiunea de recomandare a site-ului respectiv, spunând că a fost vorba de o eroare.
Vezi mai jos imaginile cu mail-urile trimise de Florian Ioniță prietenilor săi de pe Facebook dar și cu pagina pe care acesta o recomandă.
Sursa: www.stavri.ro