- Publicitate -

Ipoteză-şoc în cazul bătăii încasate de Alexandra Stan

Ipoteza soc in privinta bataii pe care a incasat-o Alexandra Stan de la impresarul sau, Marcel ProdanUn apropiat al celor doi face dezvăluiri care ar putea schimba total datele scandalului dintre cântăreaţă şi fostul ei impresar, Marcel Prodan.

- Publicitate -

Imaginea Alexandrei Stan (24 de ani) cu faţa tumefiată a impresionat întreaga opinie publică. Marcel Prodan (34 de ani), supranumit de presă "impresarul bătăuş", a fost pus la colţ şi condamnat pentru violenţa sa. La două luni de la incident, un apropiat al celor doi face dezvăluiri uluitoare, care o pun pe Alexandra Stan într-o cu totul altă lumină.

Persoana care s-a aflat în preajma celor doi când aceştia încă formau un cuplu a povestit despre tensiunile dintre Alexandra şi Marcel.

Potrivit acesteia, Alexandra are o personalitate vulcanică, deseori Marcel fiind cel care o tempera. Discuţiile aprinse între ei erau adesea generate de cariera artistei, dar şi de gelozia Alexandrei, care se simţea eclipsată de noua achiziţie a lui Prodan, Kaiia, o cântăreaţă ucraineancă.

"Aveau certuri aprinse de luni de zile. În ziua respectivă, s-au certat ca de obicei, doar că lucrurile au scăpat de sub control. Alexandra este impulsivă, are reacţii necontrolate. În acea zi, ea a pornit bătaia. Ea a dat prima în el", a povestit bărbatul.
sursa: realitatea.net

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

7,1 milioane lei – cea mai mare despăgubire plătită anul trecut pe o asigurare RCA

Cea mai mare despăgubire plătită de asigurătorii din România anul trecut în baza polițelor obligatorii RCA a depășit 7,1 milioane lei – fiind acordată...

În primăvară vor începe lucrările la pasajul rutier suprateran Sinaia Sud

În primăvara anului viitor, din spusele autorităților sinăiene, încep lucrările la pasajul rutier suprateran de la Sinaia Sud, la intersecția DN 1 Centura Sinaia...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

7,1 milioane lei – cea mai mare despăgubire plătită anul trecut pe o asigurare RCA

Cea mai mare despăgubire plătită de asigurătorii din România anul trecut în baza polițelor obligatorii RCA a depășit 7,1 milioane lei – fiind acordată...

În primăvară vor începe lucrările la pasajul rutier suprateran Sinaia Sud

În primăvara anului viitor, din spusele autorităților sinăiene, încep lucrările la pasajul rutier suprateran de la Sinaia Sud, la intersecția DN 1 Centura Sinaia...

Dacă primarul Ploieștiului ar fi fost președintele unei asociații de locatari…

Atunci când crezi că poți sau vrei ca alții să creadă asta, deși nimic nu te recomandă pentru poziția deținută, îți trec prin cap...

Programul de ridicare a gunoiului menajer în comuna Telega, în perioada Sărbătorilor de Iarnă

Vor exista modificări privind programul de colectare a deșeurilor menajere în comuna Telega în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, pentru data de 25 decembrie, gunoiul...

Cine sunt noii jurați Chefi la Cuțite. Antena 1 a făcut anunțul oficial

Antena 1 a anunțat cine vor fi noii jurați de la Chefi la Cuțite, după ce Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu au refuzat să mai...
Emisiuni
- Publicitate -

Jurnalista Emilia Şercan protestează de nouă zile față de clasarea dosarului de kompromat

Jurnalista Emilia Şercan anunţă duminică, într-o postare pe Facebook, că protestează de 9 zile în faţa Parchetului General şi a Parchetului Curţii de Apel...

O nouă tentativă eșuată de a avea iluminat ornamental la Ploiești. Ședință fără cvorum la Consiliul Local

Ședința Consiliului Local Ploiești, programată, luni, de la ora 14.30, nu a mai avut loc, din lipsă de cvorum. Pe ordinea de zi figura...

Acces pe bază de…dulciuri la concertul caritabil organizat de bikerii de la Happy Street Brotherhood Câmpina

Membri ai Clubului de motocicliști Happy Street Brotherhood Câmpina organizează Christmas Charity Party, unde accesul se va face pe bază de dulciuri, care vor...

Cine e turistul din București care a murit duminică în Bucegi

Un bărbat în vârstă de 44 de ani din București și-a pierdut viața duminică în masivul Bucegi după ce a căzut în gol. Potrivit salvatorilor...

Ce șanse are România să producă o surpriză plăcută la Euro 2024

Calificarea naționalei de fotbal a României la Euro 2024 a însemnat o surpriză foarte plăcută pentru iubitorii de fotbal din țara noastră. Bucuria calificării...
Emisiuni
- Publicitate -