Leul manelistului Dani Mocanu, salvat de activiști și dus în Olanda

0

Leul din videoclipul cântăreţului de manele Dani Mocanu a ajuns în Olanda împreună cu şase dintre fraţii lui. Animalul a fost salvat de două ONG-uri pentru protecţia animalelor de la un executor judecătoresc din Dâmboviţa, potrivit antena3.ro.

Proprietarul spune că i-a dat de bunăvoie, pentru că nu mai avea loc suficient să-i îngrijească. În prezent, bărbatul mai are în curte trei lei, dar vrea să-i dea şi pe ei.

Leul care a devenit vedetă după ce a apărut în videoclipul manilistului era în proprietatea unui executor judecătoresc care avea permis pentru creşterea animalelor sălbatice.

Omul a decis să renunţe la cei zece lei pe care îi avea în curte când a constatat că face faţă cu greu cheltuielilor.

Ioana Gabriela Dungler, Director al Departamentului pentru animale sălbatice de la FOUR PAWS

„Au fost mii de sesizări făcute de oameni obișnuiți, oameni care nu vor să vadă animale chinuite și folosite în videoclipuri și mai ales animale sălbatice. Nu a fost o confiscare, a fost de acord, a fost cooperant, nu am întâmpinat probleme. Leii nu arătau rău, condițiile nu erau prielnice.”, spune Ioana Gabriela Dungler, Director al Departamentului pentru animale sălbatice de la FOUR PAWS.

O echipă din cadrul unor asociaţii internaţionale care se ocupă de protecţia animalelor au transportat leii în siguranță, în Olanda, cu un autotren. Drumul a durat peste 40 de ore.

„Ei vor rămâne acolo pentru o perioadă de timp, noi sperăm tot mai scurta, depinde de actele necesare, probabil 2-3 luni și vor fi transferați în sanctuarul de feline mari Lionsrock din Africa de Sud.”, adaugă Ioana Gabriela Dungler.

Vecinii spun că erau învăţaţi cu animalele, deşi atunci când cei 10 lei începeau să ragă, nimeni nu mai dormea. Pe lângă lei, bărbatul are în curtea sa căprioare, cerbi, dar şi cămile.

În prezent, executorul judecătoresc mai are trei lei, printre care şi un pui. Şi aceştia vor care urmează să ajungă tot în Africa în cel mai scurt timp, conform organizaţiei pentru protecţia animalelor.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău