Selly și Dorian Popa au postat pe Instagram mai multe clipuri și fotografii din care reiese că, împreună cu alți prieteni, au petrecut la piscină de 1 mai, în noua casă a cântărețului.
Din postări, se poate vedea că petrecerea a avut loc la piscina construită în vila lui Dorian Popa, din Domnești, Ilfov, cea cu construcția căreia cântărețul și-a ținut fanii la curent pe rețelele de socializare în ultima vreme.
Imaginile sugerează că Selly și-a încălcat practic propriul îndemn adresat românilor la începutul pandemiei: ”Stați acasă!”.
”Aleg să stau acasă pentru că sănătatea țării mele este mai importantă decât orice orgoliu sau ambiție profesională, personală. Vă încurajez și pe voi să stați acasă, să fiți responsabili și să ascultați ce zic autoritățile pentru că traversăm o perioadă nemaiîntâlnită până acum”, spunea Selly într-un mesaj transmis în luna martie.
Citește mai multe pe Libertatea.ro