Spectacolul „Pentru Dumneavoastră, Doamnă” de la „Sindicate”, dedicat doamnelor şi domnişoarelor, cu prilejul zilei de 8 Martie, a avut drept capete de afiş pe Gabriel Dorobanţu – pentru doamne, şi Stela Popescu, Regina estradei româneşti – pentru toată lumea.
Deşi are „55 de ani de viaţă şi 77 de carieră”, cum s-a prezentat în faţa publicului ploieştean, Stela a făcut un show pe cinste, gustat de public, în mijlocul căruia marea artistă a coborât de pe scenă, cântând şi glumind, mai ales, cu cei câţiva bărbaţi aflaţi în primele rânduri, care i-au oferit flori şi mărţişoare. Cum la începutul acestei săptămâni s-au împlinit 36 de ani decând nemuritorul Toma Caragiu, fiul adoptiv al Ploieştiului, evoluează pe scena subpământeană a Teatrului Îngerilor, nu am scăpat prilejul de a-i solicita artistei depănarea unor amintiri cu „Tomiţă”: „ Doamne, ce a trecut vremea! Deşi nu am avut norocul să joc direct cu el, Toma – mai mare cu zece ani decât mine – era însă prieten şi model pentru toţi marii artişti ai vremii. Era omul de lângă noi, un colos! Aborda toate felurile de teatru. Ca artist de comedie, mai ales, a fost şi rămâne inimitabil, poate doar Florin Piersic reuşeşte să se apropie de Toma, dar în alt fel. Plângeam de bucurie şi de emoţie când îl vedeam jucând, ca şi pe Dinică, Draga Olteanu sau Olga Tudorache!… Ei te făceau să fii mai ambiţios, să ajungi ca ei, să te ridici la nivelul lor. Să-ţi mai povestesc ceva. Soţul meu, Maximilian, scrisese un text pentru Ştefan Bănică. Acesta l-a citit şi a simţit că nu i se potriveşte. Atunci i l-a plasat lui Toma Caragiu. „Citeşte-l tu, Toma, să vedem cum dă la public!” Toma a aruncat o privire pe text şi a răspuns: „ Nu, textul ăsta trebuie mai întâi gândit şi apoi spus publicului!”. Ăsta a fost Toma! Nu ca ăştia de-acum, care acceptă orice, numai pentru ca să râdă publicul. Din păcate, prostia şi goliciunea femeilor aşa-zis frumoase, care au ajuns să-şi dea chiloţii jos pe scenă, creşte audienţa la televiziuni, unde proştii se uită la orice idioţenie”.
„Doamnă Stela, am aflat că aţi fost recent invitată Chişinău, cum vi se pare că arată, acum, baştina dvs; ştiu că v-aţi născut în Basarabia?” „ Da, aşa este, m-am născut în Slobozia Hodorogea, un sat de lângă Orhei, la 21 decembrie 1935. Dar nu am ajuns acolo, unde nu mai am pe nimeni. La clubul femeilor din Chişinău, unde am stat la taifas, timp de vreo trei ceasuri, cu dragele mele basarabence, au venit să mă vadă, însă, actualul primar al satului şi un strănepot al mamei, care lucrează la o televiziune din Chişinău. Revin. Atât la întâlnirea de la club, cât şi la evenimentul de lansare a unei reviste, unde am fost invitată, am avut surpriza să constat că, pe lângă frumuseţea proverbială a moldovencelor, acestea sunt şi bine îmbrăcate, elegante, din respect pentru propria lor persoană – a fost o plăcere să le privesc, mai ales că doar una dintre ele era grasă! Şi aici, în Basarabia, se mănâncă al naibii de bine, din acelaş respect pentru tradiţiile culinare; am mâncat nişte plăcinte, mamă-mamă! Nu ca la noi, care sunt ca nişte zdrenţe! Cât despre reUnirea cu România, puţine speranţe, a trecut, pare-se, vremea. Oamenii de aici s-au descurajat, nu mai cred în România, patria-mamă nefiind un exemplu bun de urmat. Apoi, cui îi convine ca Basarabia să fie doar o provincie la margine de ţară! S-au învăţat şi ei cu independenţa, chiar aşa „amestecată” cum arată ea acum!”, mi-a mărturist Doamna Stela. Nu înainte de a-i felicita pe ploieşteni pentru ridicarea statuii lui Toma Caragiu, în buricul oraşului.
Text si foto: Ioan POPESCU