- Publicitate -

Fratele lui Mihai Trăistariu doarme pe podea

Vasile, fratele lui Mihai Trăistariu, s-a izolat de lume și trăiește ca un pustnic.

  •  

Vasile Trăistariu, în vârstă de 37 de ani, este la bază profesor de desen și a are o mare pasiune pentru pictură, dar și pentru culturism. Bărbatul a renunțat de ceva timp la viața obișnuită pe care o avea și s-a retras într-un apartament modest din Piatra-Neamț, în care are doar strictul necesar. Nu s-a tuns de ani buni, nu ține legătura cu frații săi, nu are televizor și telefon, iar tot de face este să picteze și să roage. Motivul? Nu vrea să intre în contact cu energiile negative.

"Dorm pe jos până o să se purifice salteaua și patul. Au energii negative, am dat cu agheasmă, dar purifică greu", a spus Vasile, pentru emisiunea "Happy Hour" de marți.

Vizitat de Mihai Trăistariu

Cântărețul Mihai Trăistariu este șocat de modul de viață pe care ăl duce fratele său, însă încearcă să-l ajute cu ce poate.

"Nu l-am mai văzut din primăvară. Îmi era dor de el, pentru că e tăntălău și nu vrea să-l ajut. Eu vreau să-l ajut, dar eu nu vrea să accepte. Mă primești neprihănitule, curatule?", și-a întrebat Mihai Trăistariu fratele, pe care le-a vizitat zilele trecute, precizând că aceasta nu vrea să păstreze legătura cu el din cauza energiile negative pe care le emană el și showbiz-ul din care face parte.

- Publicitate -

sursa: libertatea.ro

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Petrolul a ratat calificarea în Cupa României. Corvinul Hunedoara și Hermannstadt, calificate din grupa A

Partida Petrolul Ploiești - Sepsi Sfântul Gheorghe s-a terminat cu scor 2-2, în această seară, echipa ploieșteană ratând calificarea în Cupa României. Echipele de start:Petrolul:...

Medicul Mihai Alin Scarlat explică faptul că blocarea mecanismelor îmbătrânirii duce la reversarea vârstei biologice cu 5 până la 8 ani

Cercetarea și descoperirea mecanismelor celulare, moleculare ale îmbătrânirii reprezintă una dintre direcțiile cele mai importante de documentare în marile centre medicale ale lumii, din...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Petrolul a ratat calificarea în Cupa României. Corvinul Hunedoara și Hermannstadt, calificate din grupa A

Partida Petrolul Ploiești - Sepsi Sfântul Gheorghe s-a terminat cu scor 2-2, în această seară, echipa ploieșteană ratând calificarea în Cupa României. Echipele de start:Petrolul:...

Medicul Mihai Alin Scarlat explică faptul că blocarea mecanismelor îmbătrânirii duce la reversarea vârstei biologice cu 5 până la 8 ani

Cercetarea și descoperirea mecanismelor celulare, moleculare ale îmbătrânirii reprezintă una dintre direcțiile cele mai importante de documentare în marile centre medicale ale lumii, din...

Concert caritabil, la Biblioteca Națională a României, pentru Eva Maria, fetița din Podenii Noi, diagnosticată cu scolioză toraco- lombară severă

Concert caritabil, organizat de Asociația Studenților Teologi Ortodocși, la Biblioteca Națională a României, pe 14 decembrie, pentru Eva Maria, o fetiță de doar 11...

Micuța ploieșteancă Darya Theoris luptă de aproape un an să învingă cancerul. La doi ani și trei luni, fetița are nevoie de transplant

De aproape un an, micuța ploieșteancă Darya Theoris luptă să învingă cancerul. Leucemie acută limfoblastică tip B este diagnosticul cumplit primit de micuța, azi...

Povestea Principesei Ileana, o viață în slujba Binelui [VIDEO]

Emisiunea ”Știi ce zic!”, difuzată în Ajun de Moș Ncolae la DADA TV și platforma Observatorul Prahovean, a avut ca temă povestea Principesei Ileana. Invitata...
Emisiuni
- Publicitate -

Avertisment de la DSP Prahova. Nu cumpărați carne de porc de la persoane neautorizate

Direcția de Sănătate Publică Prahova recomandă populației achiziționarea de animale de la unități avizate sanitar și cumpărarea de carne numai din centre comerciale specializate....

Urs filmat seara trecută pe străzile din Șoimari [VIDEO]

Un urs a fost filmat seara trecută în timp ce plimba pe străzile din localitatea prahoveană Șoimari. Imaginile ne-au fost trimise pe adresa redacției...

Mariana Pitrop, medicul care era de gardă în noaptea în care a murit Alexandra Ivanov, a fost dată afară. Femeia este cercetată pentru ucidere...

Medicul care era de gardă în noaptea în care Alexandra Ivanov, o tânără de 26 de ani, a murit la Maternitatea din Botoșani, a...

Imagini spectaculoase surprinse în Parcul Natural Bucegi. Internauții s-au grăbit să numească fenomenul „Efectul Gloria în oglindă”

Noi imagini spectaculoase au fost surprinse, joi, în Parcul Național Bucegi. Internauții s-au grăbit să numească fenomenul „Efectul Gloria în oglindă”. Noi imagini spectaculoase surprinse în...

Astăzi, 7 decembrie, este ultima zi de valabilitate a polițelor RCA de la Euroins. Cum îți poți recupera banii, dacă polița era încheiată pentru...

Ultima zi de valabilitate pentru polițele RCA emise de Euroins este 7 decembrie 2023. Cu o săptămână înainte de această dată, peste 840 de...
Emisiuni
- Publicitate -