spot_img
- Publicitate -

Prahoveanca Iuliana Tudor a primit colindătorii

Data:

Iuliana-TudorSărbătorile de iarnă sunt perioada în care oamenii se apropie mai mult de folclor şi de tradiţii. Iuliana Tudor, una dintre vedetele care promovează valorile tradiţionale ale României mărturiseşte că unul dintre obiceiurile pe care le păstrează de Sărbători este întâmpinarea colindătorilor.

„Este o tradiţie în familia mea să aşteptăm colindătorii, în prag de Anul Nou. Eu însămi am fost la colindat de când mă ştiu. În copilărie nu exista an în care să nu fac parte din grupul de copii care mergeau cu «Steaua » prin vecini. Şi am păstrat tradiţia aceasta până târziu. Chiar şi în facultate mergeam cu colindul. Am păstrat obiceiul acesta până când am intrat în televiziune şi am început să fiu eu colindată”. Despre cum îşi va petrece Sărbătorile de anul acesta, vedeta TVR spune : Pregătirile au început deja, am împodobit bradul pentru că anul acesta este primul în care Tudor înţelege măcar puţin din ce se întâmplă – a împlinit 1 an! De Crăciun am fost în direct la TVR, dar noaptea dintre ani o voi petrece cu familia. Poate vom ieşi toţi trei chiar la un concert în aer liber, în Bucureşti. Nu am programat încă nimic, însă întotdeauna improvizaţiile în asfel de ocazii ies peste aşteptări.

 

Sursa:libertatea.ro

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Loc de joacă cu ”piscină”, la Ploiești. Bani europeni irosiți

2025, anul în care cartierul Pictor Rosenthal a fost,...

Slalom pe contrasens, în Ploiești. Reacția Poliției

Luna trecută, Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse de...

Povestea spitalului din Ploiești donat de un filantrop

În România, pare că cel mai greu lucru de...

Stâlp uitat în mijlocul drumului, la Ploiești. Merge și așa?

După ani de promisiuni, poze cu cizme în noroi...

Comuna din Prahova cu cel mai mic tarif la apă și canalizare

În timp ce operatorul regional de apă și canalizare...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Autocamion căzut 130 de metri într-o râpă, pe DN1, la Sinaia

În această dimineață, în jurul orei 04:30, echipajele ISU...

Simion pus la punct de o televiziune franceză

Candidatul extremist George Simion a fost pus la punct,...

Numerele câștigătoare la Loto, la extragerea din 15 mai 2025

Joi, 15 mai 2025, au avut loc noi trageri...

Pe 18 mai HalfPrice se deschide #doarlaafi

Te așteptăm cu surprize speciale, pentru a marca deschiderea...

Urs în Sinaia. A fost emis mesaj Ro-Alert

Un urs a fost zărit în această seară în...
- Publicitate -

Emisiuni

Cu cine votăm în turul 2

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae, Claudiu Vasilescu și Ștefan...

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...
- Publicitate -

Vox Publica

Ajutor! Vine Nicușor Dan și îmi schimbă sexul!

Prin mai (foarte) desele mele preumblări pe rețelele de...

Pentru cei care mă întreabă Simion sau Dan? am un răspuns

Au mai rămas câteva zile până la marea finală...

Aș vrea să îl cred pe Simion, dar se opune vehement

Pe cine să mai crezi în ziua de azi?...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Reacția Andreei Bălan după un concert în Ploiești, orașul natal

Andreea Bălan a susținut vineri un concert în orașul...

A murit Dan Grecu, primul campion mondial al gimnasticii naționale

Dan Grecu, campion mondial şi poreclit ”stăpânul inelelor” pentru...

Nicu Covaci a fost internat din nou la spital

Liderul trupei Phoenix a fost internat din nou la...

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV

După ce s-au despărțit, anul trecut, de Antena 1,...
- Publicitate -

Golden Buzz pentru Ansamblul Hecenii la „Românii au talent”, sezonul 14

Ansamblul Hecenii a primit Golden Buzz la „Românii au...

Un ploieștean este printre persoanele înșelate de Florin Salam

Manelistul Florin Salam a fost reținut pentru 24 de...

UPDATE-Manelistul Florin Salam a fost reținut

Florin Salam a fost reţinut, astăzi, după percheziţiile făcute...