Anca Pandrea a fost aceea care a confirmat moartea lui Ducu Darie, fiul lui Iurie Darie. Actrița a dezvăluit că nu va merge la înmormântarea fiului ei vitreg.
„A murit acum două ore, m-a sunat familia să mă anunțe. I-am aprins o lumânare. Nu am putut să merg la el la spital și nici la înmormântare nu voi merge. După Iura (n.r. moartea lui Iuriue Darie, tatăl lui Alexandru Darie), eu nu mai merg la nicio înmormântare. Mă înțelegeam foarte bine cu Ducu, nu am avut nimic unul cu celălalt. Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat Anca Pandrea.
Deşi Alexandru Darie şi-a petrecut mare parte a copilăriei la teatru, alături de tatăl său, relaţia dintre ei nu a fost una deloc bună. Din anul 1987, în perioada în care Iurie Darie a cunoscut-o pe Anca Pandrea şi până în 2007, cei doi nici măcar nu şi-au vorbit. Mai mult, au şi fost în instanţă, pentru moştenirea unei case, potrivit Viva.ro..
Împăcarea dintre Alexandru Darie şi tatăl său, Iurie Darie, a avut loc în anul 2007, când s-a aflat de diagnosticul cumplic care i-a adus moartea actorului.
În ultimii ani, Ducu Darie, aşa cum îi spuneau prietenii, a încercat din răsputeri să scape de ciroză. Fiul lui Iurie Darie şi-a vândut autoturismul şi apartamentul pentru a reuşi să plătească tratamentele, şedinţele de chimioterapie şi radioterapie, conform informaţiilor apărute în presă.
Trupul neînsuflețit al regizorului va fi depus vineri, de la ora 20.00, la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei, unde va rămâne până duminică, la ora 12,00, anunţă instituția de cultură.