rica-raducanu_6db34.jpg

Fostul portar al naționalei României Rică Răducanu este internat la Spitalul Colentina din Capitală după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale. Operația a decurs bine, Răducanu urmând să fie externat săptămâna viitoare.

În ultimii ani, Rică Răducanu s-a perindat prin spitale, prin centre de tratamente și i s-au administrat antibiotice puternice. Probleme la nivelul inimii, la picioare, dar și o răceală cruntă i-au dat de furcă în ultima perioadă, iar astăzi a ajuns din nou, de urgență, la spital. 

Medicul Victor Cauni, șeful sceției de Urologie, i-a făcut investigații amănunțite și i s-a pus diagnosticul de adenom de prostată cu retenție urinară, scrie click.ro.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Potrivit sursei citate, săptămâna viitoare Rică Răducanu va fi externat.

Rică Răducan este unul dintre cei mai mari portari pe care fotbalul românesc i-a cunoscut în perioada 1972-1975, performanţele sale fiind recompensate cu două Cupe ale României. 

A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului și a fost decorat, în martie 2008, de preşedintele Traian Băsescu cu „Meritul Sportiv” Clasa III, alături de Cornel Dinu şi Mircea Lucescu, reprezentanţi ai generaţiei care a participat la Campionatul Mondial din Mexic din 1970.

sursa click.ro

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Georgiana Kelemen
editor
Mai multe despre autor și articolele sale
Din 2013, face parte din echipa noastră și este editor de știri pe domeniile de larg interes.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg