fbpx

politia-constanta-comunicat-oficial-in-privinta-mortii-lui-razvan-ciobanu-era-singur-in-masina-nu-591035_2b374.jpg

Poliția intervine în cazul morții creatorului de modă Răzvan Ciobanu într-un cumplit accident rutier petrecut luni dimineață. Oamenii legii resping varianta sinuciderii vehiculată în presă și pe rețelele de socializare.

Comunicatul IPJ Constanța:

Accidentul rutier s-a produs pe DJ 226, la intrare în localitatea Săcele, dinspre orașul Năvodari. Cercetarea la fața locului a indicat faptul că autoturismul în cauză ar fi părăsit partea carosabilă, ar fi parcurs o distanță de aproximativ 700 de metri prin câmp, ar fi traversat o alee asfaltată care duce către fermele din zonă, a reintrat pe câmp, a rulat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuști unde, din cauza denivelărilor de pământ s-a răsturnat, oprindu-se într-un copac.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului pe unul dintre geamurile acestuia, fiind găsit de un martor la baza unui arbust.

Urmele și mijloacele de probă găsite la fața locului, atât în interiorul, cât și în exteriorul autoturismului, au relevat faptul că, în momentul producerii accidentului, șoferul se afla singur în autoturism. Date suplimentare privind dinamica accidentului și condițiile în care a survenit decesul vor fi stabilite ulterior, în urma efectuării necropsiei și a unei expertize tehnice auto. Necropsia efectuată de medicii legiști va stabili dacă șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Expertiza tehnică auto va fi efectuată pentru a se stabili condițiile tehnice în care s-a produs accidentul și va oferi informații suplimentare privind dinamica accidentului.

Având în vedere datele preliminare privind dinamica accidentului, în special configurația drumului unde s-a produs, varianta unei sinucideri vehiculată pe rețele de socializare ori canale de informare media nu poate fi luată în calcul la acest moment.

De asemenea, precizăm faptul că, întrucât șoferul a fost găsit în exteriorul autoturismului, concluzia preliminară formulată a fost că acesta nu ar fi purtat centura de siguranță.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, urmând ca alte informații de interes public nou apărute să vă fie comunicate cu celeritate.

sursa: antena3.ro

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


...
970.jpg