fbpx

maxresdefault_1b0f8.jpg

Adi Sînă este acuzat de hărțuire de către o puștoaică din Botoșani. Solistul trupei Akcent primește o lovitură neașteptată după ce soția lui a declarat că este însărcinată pentru a șasea oară.

”Totul a început în seara de 6 aprilie, când Adrian Sînă a avut concert în Botoșani, orașul în care locuiesc. M-a văzut, m-a întrebat cum mă numesc pe Instagram și mi-a dat mesaj. După câteva zile, am fost adăugată pe Snapchat de el deoarece eu am numele de utilizator în descrierea profilului de Instagram.

De atunci am început să primesc fel de fel de mesaje de la el și mi-a spus ca va veni la Botoșani să ne vedem. Mi-a cerut fotografii sexy și mi-a scris că mă vrea! Mesajele sale erau cu tentă sexuală. După aceasta mi-a cerut numărul de telefon și m-a sunat. Atunci a fost momentul în care l-am întrebat de ce îi face asta soției lui și i-am spus că sunt conștientă că nu sunt prima fată căreia îi scrie lucruri de genul acesta.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Răspunsul lui a fost: «Nu mă mai certa! O să îți explic față în față!». Încă nu ne-am întâlnit, mi-a spus ca va veni în luna mai în Botoșani pentru mine, dar mie una nu mi se pare deloc normal ceea ce face el”, a mărturisit tânăra care ar fi fost abordată de Adi Sînă, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Într-un interviu din vara anului 2017, Anca Serea declara, vorbind despre infidelitățile lui Adi Sînă, că: ”Locul meu nu îl va lua nimeni”.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
salina_urbana_BUNA_desk_9833f.jpg
970.jpg