fbpx

57540221_2297321790362346_7357606203016347648_n_2310b.jpgZiua de Florii a găzduit cel mai colorat eveniment al primăverii, organizat la Ploiești: Tocuri pe biciclete. Acțiunea, aflată la cea de-a doua ediție, a adunat la start peste 300 de participanți care s-au întrecut în eleganță , dorință de mișcare și de schimbare, dar și în multă voie bună! Parada, organizată de „Prahova în acțiune“, are menirea, totodată, de a trage un semnal de alarmă asupra unui mediu mai sănătos în Ploiești, la care putem contribui și noi prin abordarea mijloacelor de deplasare ecologice.

Duminica Floriilor, ora 13.00, în fața Gării de Sud. Tabloul de aici îți dădea impresia că te afli în fața unei prezentări de modă pentru toate vârstele și toate gusturile. Un tablou al eleganței și al culorii, unul în care mașinile au fost înlocuite de biciclete și trotinete.

Peste 300 de persoane din tot județul au dat curs invitației de a participa la cea de-a doua ediție a evenimentului „Tocuri pe biciclete“. Și pentru că acțiunea a avut și categorii de concurs, în care a fost premiat bunul-gust, participanții s-au îmbrăcat cu cele mai cochete ținute, dar, totodată și-au împodobit și bicicletele și trotinetele.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Cei prezenți au parcurs distanța de la Gara de Sud până la Parcul „Mihai Viteazul“ și s-au întors la Palatului Culturii. În parcarea de aici, 20 dintre participanți au fost premiați în cadrul celor patru concursuri: "Cea mai frumoasă bicicletă", "Cea mai frumoasă trotinetă", "Cea mai cochetă biciclistă" și "Cel mai elegant biciclist".

Dincolo de o paradă a frumosului, a culorii, a eleganței, evenimentul atrage atenția asupra faptului că Ploieștiul devine pe zi ce trece un oraș sufocat și sufocant din cauza traficului intens, dar și a poluării. Pentru diminuarea acestui fenoment pot contribui, deopotrivă, atât cetățenii abordând mijloace alternative de transport, precum și autoritățile. Iar crearea unor piste pentru biciclete și trotinete ar putea constitui un prim pas. Iar cine va spune că în Ploiești există o pistă de biciclete pe axa Nord-Sud, îl vom invita la o plimbare pentru a ne convinge că, într-adevăr ea este utilizabilă, în condiții de siguranță, pe toată distanța ei.

Sursa foto: Eduard Andrei Irimia

57404780_2297213150373210_6077045739320508416_n_0468b.jpg

57395706_2297321670362358_8582821825510113280_n_04a51.jpg

57484779_2297321473695711_3116296186848346112_n_22f9b.jpg

57540221_2297321790362346_7357606203016347648_n_9af0d.jpg

57606594_2079913992127887_5055201388137545728_n_eb521.jpg

58375598_2297321553695703_8327238354768756736_n_01fb0.jpg

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

sc_vasile1_83d7d.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg