fbpx

Visuri-la-cheie.jpg

Viitorul sezon al emisiunii ”Visuri la cheie” va fi prezentat de Dragoș Bucur, care îl înlocuiește astfel pe actorul Corneliu Ulici.

Actorul părăsise anul trecut formatul, după ce „s-a dedicat familiei, școlii de actorie Actoriedefilm.ro și proiectelor sale din film atât din România, cât și din Amsterdam și Belfast, unde a petrecut 5 luni pentru filmări”, spun reprezentanții Pro TV.

Dragoș Bucur:

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

„Visuri la cheie reprezintă unul dintre cele mai dragi proiecte în care am fost implicat și mă întorc cu foarte mult entuziasm. Aveam nevoie de o pauză, pentru a petrece mai mult timp cu Dana și cu familia noastră, pentru a călători împreună, dar și pentru a mă putea dedica proiectelor mele de film.

A fost un an în care am descoperit locuri și lucruri noi, în care am cunoscut oameni extraordinari, iar acum sunt pregătit să revin în televiziune, la Visuri la cheie. Le mulțumesc tuturor celor care au avut mereu încredere în mine și le mulțumesc foarte mult colegilor. Mă întorc cu gânduri bune și cu mult entuziasm în proiectul care mi-a fost întotdeauna aproape de suflet.”

Citește articolul integral pe paginademedia.ro

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


...
970.jpg