img (12).jpg

Matteo Politi, alias doctorul Matthew Mode, italianul acuzat că s-a dat drept chirurg plastician şi a operat zeci de oameni în mai multe clinici private din Bucureşti, cu acte false şi o identitate furată, încearcă să se apere.

Italianul susţine că un avocat din România s-a ocupat de toate actele şi i-a obţinut toate avizele de care avea nevoie.

În exclusivitatea pentru emisiunea Extra Night Show, Politi a declarat că, "din momentul în care statul român mi-a echivalat diplomele, mă numesc medic".

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

"În primul rând, când am am venit în România, cum nu ştiu cum funcţionează sistemul la dumneavoastră, am folosit un avocat căruia i-am dat toate documentele necesare, pe care ea mi le-a cerut, şi am semnat o procură. Aşadar, ea s-a ocupat de tot şi, în final, mi-a spus că am dreptul de practică în România şi că pot să practic fără nicio problemă.

Ea mi-a explicat că mi se vor recunoaşte toate diplomele şi că apoi trebuie să parcurg mai mulţi paşi. Pe care i-am făcut. Din momentul în care am fost recunoscut, cu ajutorul avocatului, din momentul în care statul român mi-a echivalat diplomele, mă numesc medic", a explicat italianul.

Matthew Mode a spus că va aduce dovezi cât de curând.

Între timp, autorităţile au deschis mai multe anchete pentru a afla cum un medic fals ar fi făcut zeci de operaţii estetice în mai multe clinici private din Bucureşti. Potrivit Libertatea, ultimul loc de muncă al bărbatului a fost de parcagiu în Italia.

sursa: observator.tv

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
editor
Mai multe despre autor și articolele sale
Din 2013, face parte din echipa noastră și este editor de știri pe domeniile de larg interes.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg