- Publicitate -

Trei sferturi dintre angajații români se așteaptă la salarii mai mici de la 1 ianuarie

Data:

Salarii 2018 CASS contributii Undelucram.ro(1).jpg

Așa-zisele măsuri economice, în fapt o brambureală generală, reprezintă imaginea de ansamblu a unei economii impredictibile. Așa cum era lesne de anticipat, nu doar antreprenorii sunt bulversați, în aceeași măsură, fiind și angajații. Trei sferturi dintre aceștia se tem că 2018 le va aduce micșorări la salarii.

- Publicitate -

Preconizata trecere a contribuțiilor CAS și CASS, în sarcina angajaților de la 1 ianuarie 2018 îi face pe angajații români să se aștepte la o scădere a salariilor lor nete, începând cu acea dată. Potrivit unui sondaj Undelucram.ro, majoritatea angajaților sunt de părere că nu vor fi ajutați de companiile pentru care lucrează să recupereze diminuarea estimată de 14% a salariului net.

Întrebați dacă se așteaptă ca angajatorii să modifice salariul brut în așa fel încât salariul net să nu fie afectat, 76% dintre participanții la sondaj au răspuns negativ. În general, bărbații sunt mai optimiști în această privință (68% dintre ei nu se așteaptă la mărirea salariului brut) comparativ cu femeile (86%).

În același timp, 54% dintre respondenți și-au exprimat opinia că măsurile anunțate de guvern nu vor fi implementate de la începutul anului viitor.

- Publicitate -

Incertitudinea legată de legislația în domeniu se manifestă și în speranța pe care oamenii o au legată de evoluția pozitivă a salariului lor în perioada urmatoare.

Îndrumați să facă abstracție de trecerea contribuțiilor în sarcina lor, 59.3% au răspuns că așteaptă o creștere minoră a salariului, cuprinsă între 0 și 5%.

În ceea ce privește creșterea salariilor, 14% dintre angajați așteaptă o creștere a salariului cuprinsă între 16-25 procente, 7.7% consideră că salariul li s-ar putea mări cu 11-15 procente, în timp ce 19% dintre respondenții sondajului se așteaptă la o creștere salarială, cuprinsă între 6 și 10 procente.

- Publicitate -

În privinșa creșterii salariilor, femeile sunt mai optimiste: 25% din respondente sunt de părere că vor primi un salariu mai mare cu peste 16%, în timp ce doar 11% din bărbați au așteptari la acest nivel.

Undelucram.ro pune la dispoziție respondenților acestui sondaj, dar și tuturor celor interesați, un widget dinamic prin care își pot calcula salariul potențial de la 1 ianuarie 2018, în baza mai multor scenarii bazate pe propunerile legislative.

Sondajul a fost efectuat în mediul online în perioada 1-20 octombrie 2017. La sondaj au participat 735 de respondenți cu varste curpinse intre 24 si 45 de ani.

- Publicitate -

sondaj realizat de undelucram.ro

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Accident în Comarnic. Este al doilea eveniment rutier produs pe DN1, joi seara

Cel de al doilea accident s-a în Comarnic, primul...

Oradea a avut, doar în 2023, investiții din fonduri europene de 918 milioane lei. Ploieștiul…?

Numai în anul 2023 Municipiul Oradea a finalizat investiții...

Accident pe DN1, în zona Azuga. Șoferii autoturismelor implicate sunt asistați medical

Evenimentul rutier s-a produs joi, după ora 17, la...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -