”Sistemul îi aruncă în stradă!” Ați auzit asta foarte des și poate mulți au crezut că societatea nu este capabilă să facă nimic sau nu este interesată de soarta unor copii ajunși la vârsta majoratului. Le-am spus ”copii”, pentru că nu vârsta este cea care îi face să intre în lumea celor majori.
Societatea poate face multe pentru ei. Legislație există, interes există, mai rămâne ca cei care ne considerăm parte a lumii ”normale” să vrem.
La începutul anilor 90, în apropiere de Ploiești (Centura de Vest), apărea centrul Concordia. Inițial a fost o casă de copii. Și toți îi priveam cu milă, puțini fiind interesați cu adevărat de soarta sufletelor care își găseau acolo un adăpost. Poate doar de sărbători beneficiau de mai multă atenție din partea comunității. Nu insist, convins fiind că știți foarte bine ce obiceiuri avem și cum ne lovește generozitatea doar de sărbători.
Noroc cu oamenii care și-au făcut mai mult decât o profesie din a ajuta copiii instituționalizați, acei copii care fie nu mai au părinți din varii motive, fie provin din familii dezorganizate care nu au mai vrut sau nu au mai putut să aibă grijă de ei. Nu judecăm pe nimeni, concentrându-ne pe o realitate: acești copii există și, din păcate, vor exista mereu în societate.
Cred că este profund greșit să ne întrebăm ”ce facem cu ei?”, mai degrabă trebuind să ne concentrăm pe ”ce facem pentru ei?”
Sunt oameni ca noi. Știu că sună rău, că poate unora li se pare nepotrivit, dar sunt exact ca noi. Diferența o face șansa pe care nu au avut-o la început de drum în viață, dar care acum li se oferă. Nu sunt dați afară din orfelinate la 18 ani, așa cum până nu demult se întâmpla. Spre exemplu, la Concordia li se oferă șansa să învețe o meserie, să își câștige singuri pâinea și își permită pentru început să se întrețină, să își plătească o chirie modică.
Toate au un început, acei pași de urmat în ceea ce înseamnă a învăța să stai pe propriile picioare, să cunoști lumea în care urmează să trăiești.
La Concordia, fiecare dintre copiii care trec pragul, luptă să rămână în școală până la absolvire. 98% din copiii din centrele de zi CONCORDIA termină ciclul de învățământ, dar până acolo e cale lungă. Important este că au parte de susținerea unor oameni dedicați, care cred în șansa acestor suflete.
Cu o zi în urmă, alături de reprezentanții AJOFM, am fost la centrul Concordia de lângă Ploiești. Știam că au o relație de bună colaborare, că în ultimii ani AJOFMul și manifestat mereu interesul pentru ca cei de acolo să aibă șanse reale de a fi angajați și de a intra în această lume. Întreprinderile sociale au fost oportunități care au meritat susținerea și care chiar au avut rezultate.
Pe lângă ordinea impecabilă din centru, mirosea frumos. Mirosea a mâncare bine gătită, pregătită chiar de ei. Unii învață să devină bucătari, alții ospătari sau barmani, unii învață horticultura dar și alte meserii la fel de frumoase și mai ales utile. Sunt bucuroși de fiecare dată când sunt vizitați. Au învățat ce înseamnă respectul și se comportă impecabil.
Gazdele ne-au povestit cum zilnic sunt trimiși în oraș și ai ales de ce se întâmplă asta. ”Le dăm câte o sarcină. Îi învățăm să folosească telefonul și facilitățile. ”Astăzi, trebuie să ajungi la sediul poliției. Faci o poză și te întorci.”, a fost una dintre sarcini. Primesc bani pentru transportul în comun și învață să se descurce, să ajungă la diverse instituții. Fiecare pas aparent mic contează.”
Grupul pe care l-am văzut la treabă era format din tineri cu vârste între 18 și 24 de ani. Învățat horticultură și deja puteau să lucreze. În fapt, chiar o și făceau și uite așa unii dintre ei erau deja angajați. Cazarea le era asigurată și se puteau considera ca și integrați în societate. Despre cum se fac acești pași și cum există legislație vom detalia cu altă ocazie. Am considerat că astăzi este important să știm că se poate.
Și pentru că urmează o nouă Bursă a Angajatorilor, aflată la cea de a doua ediție organizată în parteneriat cu AJOFM Prahova, am considerat că pentru acești tineri este o oportunitate să ajungă la târgul de joburi din 22-23 martie, la Sala Coloanelor din Palatul Culturii Ploiești. Vor avea ocazia să vadă cum se prezintă un CV, pe care au învățat să îl redacteze, cum este să interacționeze cu cei mai puternici angajatori din Prahova și poate chiar să primească o ofertă de angajare.