Timp de două zile, la finele acestei săptămâni, se va desfășura prima ediție a Bursei Angajatorilor, un eveniment care își concentrează atenția asupra pieței forței de muncă din Prahova. Suntem bucuroși să vă anunțăm prezența la acest târg de joburi a echipei Hidro Prahova SA, cu o ofertă generoasă de posturi disponibile în cadrul companiei.
Echipa HIDRO PRAHOVA S.A. are ca misiune furnizarea serviciilor de apă potabilă și colectare si tratare a apelor uzate pentru toți cetățenii de pe raza județului Prahova, in condiții durabile, de calitate si protecție a mediului, la standarde europene.
În acest moment Echipa HIDRO PRAHOVA S.A. derulează implementarea celui mai Important Proiect cu Finanțare Europeană din Istoria Județului Prahova, proiect care urmarește modernizarea sistemelor de apă și canalizare. „𝗣𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝘂𝗹 𝗿𝗲𝗴𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 𝗱𝗲 𝗱𝗲𝘇𝘃𝗼𝗹𝘁𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗮𝗽ă ș𝗶 𝗮𝗽ă 𝘂𝘇𝗮𝘁ă 𝗱𝗶𝗻 𝗷𝘂𝗱𝗲ț𝘂𝗹 𝗣𝗿𝗮𝗵𝗼𝘃𝗮, î𝗻 𝗽𝗲𝗿𝗶𝗼𝗮𝗱𝗮 𝟮𝟬𝟭𝟰–𝟮𝟬𝟮𝟬” este o investiție cu valoare totală de aproximativ 690 milioane de euro, dintre care 85% sunt Fonduri Europene Nerambursabile.
HIDRO PRAHOVA S.A. este motorul care menține ritmul vieții și civilizației în județul Prahova. Societatea, în afară de oferirea serviciilor esențiale de apă și colectare și tratare a apelor uzate, asigură și oportunități pentru oamenii ambițioși să-și dezvolte cariera.
Dacă ești dornic de a-ți transforma cunoștințele in expertiză, alături de HIDRO PRAHOVA SA ai șansa de a face o schimbare durabilă si de a-ți atinge potențialul profesional maxim. Aici, creșterea ta personală se întrepătrunde cu evoluția organizației noastre.
In cadrul evenimentului ”Bursa Angajatorilor”, poti exploata oportunitatile de carieră pe care le oferim și poți intra in contact cu reprezentanții societății, aplicand pentru una dintre pozițiile deschise:
- Manager de Contract;
- Ofițer Financiar;
- Economist;
- Inginer;
- Inginer Proiectant
- Microbiolog/ Biolog/ Biochimist;
- Laborant Chimist;
- Executant de Prelevare;
- Expert Achiziții Publice;
- Agent Servicii Clienți;
- Operator Facturare;
- Cititor contoare;
- Șofer – categoriile C si E;
- Șofer Buldoexcavator;
- Instalator;
- Canalagiu;
- Muncitor Necalificat.
În cadrul HIDRO PRAHOVA SA, munca ta nu va fi doar o rutină zilnică. Vei contribui direct la asigurarea unui serviciu esențial pentru comunitatea din judetul Prahova, aducând confort și prosperitate locuitorilor.
Vă așteptăm vineri și sâmbătă, 20 si 21 octombrie, între orele 10:00 și 16:00, la Sala Coloanelor din Palatul Culturii Ploiești, la standul HIDRO PRAHOVA SA pentru a discuta în detaliu ofertele de locuri de muncă, condițiile de angajare și beneficiile pe care le oferim.