ȘANSE SPORITE LA ANGAJARE PRIN CALIFICARE

0
Poza_advertorial_680x450px_4d156.jpg

Poza_advertorial_680x450px_4d156.jpg

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Axa Prioritară „Locuri de muncă pentru toți”

Contract nr. POCU/298/3/14/121167

Pe scurt despre proiect

La sfârșitul lunii ianuarie 2018, în evidențele AJOFM Prahova și Giurgiu se aflau aproximativ 10.737 de persoane, dintre acestea doar 2.847 primeau indemnizație de somaj. Nivelul educațional scăzut corelat cu lipsa resurselor financiare, determină un nivel ridicat al gradului de săracie și o speranță mică de viață. Șansele acestor persoane la calificare, obținerea unei profesii sau chiar angajarea, în lipsa unui suport consistent și concret, devin nule.

Din acest motiv, scopul proiectului este acela de a crește nivelul de calificare pentru 452 șomeri și persoane inactive, cu accent pe șomerii de lungă durată, lucrătorii vârstnici (55-64 ani), persoanele cu dizabilități, persoanele cu nivel redus de educație, precum și persoane din mediul rural, în special persoanele din agricultura de subzistență și semi-subzistență și cetățeni români aparținând minorității rome, cu domiciliul sau reședința în Județele Giurgiu și Prahova, în vederea asigurării unei ocupări sustenabile și de lungă durată a acestora.

În comunitățile rurale există acces limitat la activități de formare și calificare datorită costurilor, distanței sau lipsei oportunităților de formare profesională a adulților. Din această perspectivă, proiectul ”Șanse sporite la angajare prin calificare” devine poate singura speranță și acces la un trai mai bun pentru majoritatea persoanelor din această regiune. În zona vizată (județele Giurgiu si Prahova), peste jumatate din populație trăiește în rural, iar o mare parte a acesteia este dezavantajată atât din punct de vedere al veniturilor, cât și al lipsei infrastructurii și a serviciilor de bază.

Obiectivele specifice ale proiectului

O.S.1: Creșterea ocupării pentru un număr de 452 de șomeri și persoane inactive, cetățeni români aparținând minorității romă și persoane din mediul rural din județele Prahova și Giurgiu.

O.S.2: Îmbunătățirea nivelului de competențe, inclusiv prin evaluarea și certificarea competențelor dobândite în sistem non-formal și informal pentru un număr de 425 de șomeri și persoane inactive, cetățeni români aparținând minorității romă și persoane din mediul rural din județele Giurgiu și Prahova.

O.S.3: Evaluarea și certificarea competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale pentru un număr de 27 de persoane (din județele Giurgiu și Prahova) înscrise în grupul țintă al proiectului, în domenii identificate în cadrul sesiunilor de informare și consiliere.

Ob S4: Creșterea abilităților de utilizare a sistemelor informatice pentru 452 de persoane din grupul țintă, cu domiciliul sau reședința în județele Giurgiu și Prahova.

Ob S5: Promovarea antidiscriminării și egalității de șanse în rândul a 452 de persoane din județele Giurgiu și Prahova în vederea combaterii segregării comunitare.

Pornind de la premisa că angajarea în muncă reprezintă un pas esențial al reintegrarii în comunitate, ne propunem să sprijinim grupurile vulnerabile, prin oferirea de programe de calificare în diferite ocupații, cum ar fi: PATISER, CAMERISTĂ, AGENT DE CURĂȚENIE, LUCRĂTOR ÎN COMERȚ, AGENT DE SECURITATE, BUCĂTAR, BRUTAR și OSPĂTAR.  Cei care le finalizează (în baza unui examen), sunt ulterior implicați în cursul de competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere (cursuri de calculator nivel mediu).  Totodată, beneficiarii sunt consiliați și instruiti de către o serie de experți (consilieri vocationali, psihologi, responsabili cu medierea muncii) în vederea accesării și menținerii unui loc de muncă.

Platforma eangajare.ro

În cadrul proiectului, a fost realizată platforma eangajare.ro care funcționează ca un târg virtual de locuri de muncă.

  • Platforma nu presupune costuri de folosire pentru cei care o utilizează și care își creează conturi de utilizatori.
  • Platforma își propune să pună în legatură, angajatorii din județele Giurgiu și Prahova, cu beneficiarii proiectului – persoanele calificate în diferite meserii, care sunt interesate să își găsească un loc de muncă.
  • Cei care își doresc să se angajeze își pot crea conturi și CV-uri în format electronic și pot aplica la joburi care sunt de interes pentru ei.
  • Companiile/Angajatorii își pot crea conturi și pot adăuga locuri de muncă disponibile, pot căuta persoane interesate să lucreze într-un anumit domeniu sau care au o anumită calificare.
  • Platforma oferă posibilitatea creării unor grupuri de discuții pe domenii de interes, în care angajatorii pot interacționa cu angajații ce au anumite calificări.

Parteneri în proiect

Fundatia Estuar a fost fondată în septembrie 1993 de către Asociația Penumbra din Scoția și Liga Română de Sănătate Mintală și este prima organizație din România care a creat pentru adulții cu probleme de sănătate mintală, o rețea de servicii de îngrijiri comunitare de zi și locative acreditate și recunoscute la nivel local, național și internațional. Misiunea Fundației Estuar este de a oferi opțiuni sociale și alternative, adulților cu probleme de sănătate mintală, pentru incluziunea acestora în comunitatea românească.

Asociația Four Change este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2012 de o serie de experți ai societății civile românești care și-au propus să producă schimbări pozitive, majore în sectorul neguvernamental, dar și în cadrul comunităților în care acționează. Prin activitățile sale, asociația contribuie la creșterea nivelului de profesionalizare a ONG-urilor, oferind sprijin în domenii precum: cercetare, promovare, planificare strategica, management de proiect etc. Misiunea organizației este să susțină organizațiile societății civile pentru a deveni actori relevanți în dezvoltarea societății românești.

Logics. Centru de pregatire profesională a fost înființat în anul 2002 din dorința de a contribui la creșterea gradului de ocupare pe piața muncii pentru meseriile din alimentație, turism, estetică și construcții. Din anul 2004, LOGICS organizează cursuri de calificare autorizate de Ministerul Muncii, Ministerul Educației și Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC). Până în prezent, centrul are peste 7000 de cursanți absolventi din diverse categorii sociale.

(P)

Poza_advertorial_680x450px_ed05f.jpg

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău