bursa_locurilor_de_munca_969f4.jpg
Aproape 1500 de tineri, cu sau fără diplomă de Bac, figurează ca șomeri în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. Numărul are toate șansele să crească, ținând cont că după absolvirea corijențelor, examene susținute în august, tinerii mai au timp să se înscrie pentru obținerea indemnizației de șomaj.

Absolvenţii promoţiei 2019 trebuia ca, în termen de 60 de zile de la absolvire, să se înregistreze ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă în evidenţele instituţiei, pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziţie de agentie în scopul integrării acestora pe piaţa forţei de muncă.

„Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă a fost sau nu promovat examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile începe pe 01 iunie 2019, potrivit prevederilor Ordinului nr. 3.220/19 februarie 2018 al Ministrului Educaţiei Naționale conform căruia «cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 31 mai 2019»”, se arată în răspunsul ce ne-a fost transmis de AJOFM.

Lucrurile stau un pic diferit cu elevii care nu au avut situația școlară încheiată la toate materiile. Aceștia se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.
Indemnizația de șomaj se acordă la cerere, de la data expirării perioadei de 60 de zile, dacă solicitarea este înregistrată în termen de 10 zile de la acestă data, dar nu mai târziu de 12 luni. Dacă cererea este înregistrată după expirarea termenului de 10 zile, dar nu mai târziu de 12 luni, indemnizația este acordată de la data înregistrării cererii.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Venitul din șomaj pentru absolvenți este de 250 lei și se acordă pe o perioadă de șase luni.

Aceștia au însă o șansă să scape de statutul de șomer și, implicit, să obțină bani mai mulți din salariu dacă se prezintă la Bursa locurilor de muncă, de pe 18 ocotmbrie, acțiune ce le este destinată absolvenților. Atenție, însă, nu se adresează exclusiv celor care au terminat școala în 2019, ci tuturor celor care au studii medii.

Domeniile în care oferta job-urilor este generoasă pentru cei cu studii medii sunt: HORECA (ospătar, bucătar, muncitor), comerț (vânzător, lucrător comercial, manipulant marfă, muncitor), confecții (confecționer, muncitor), construcții, asigurări.

În Prahova, sunt aproximativ 7000 de șomeri, dintre care aproape 5000 sunt neindemnizați.

Foto cu caracter ilustrativ

bursa_8814e.jpg

 

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

harold.jpg

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg