castelul-peles-angajari_5aab6.jpg

Muzeul Național Peleș din Sinaia organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a trei funcții contractuale de execuție, vacante, de supraveghetor.

Construit ca reședință de vară a regilor României, Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, dar și din Europa.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Astfel, trebuie să aibă cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European, precum și domiciliul în România.

Cunoașterea limbii române, scris și vorbit, este o altă condiție obligatorie. Totodată, candidații trebuie să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate/

Pe lista de condiții impuse la angajare se numără și cele legate de studii, iar în acest caz vorbim de studii medii sau gimnaziale. 

Candidații trebuie să facă dovadă de vigilență și atenție permanentă la supravegherea spațiului expozițional, să dea dovadă de disponibilități față de solicitările publicului vizitator, să aibă un comportament fizic adecvat în așa fel încât să nu creeze probleme de imagine instituției, iar noțiunile elementare de limbă engleză constituie avantaj.

Totodată, candidații nu trebuie să fie condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Concursul se va organiza conform calendarului următor: 20 august 2019, ora 14:00: data limită pentru depunerea dosarelor, 28 august 2019, ora 12:00: proba scrisă, iar pe 03 septembrie 2019, ora 12:00, are loc proba interviu.

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg