Screenshot_25.jpg

Când te gândești la Prahova, ca zonă turistică, primul lucru care îți vine în minte e, cu siguranță Valea Prahovei. Sau Valea Doftanei, sau Cheia sau oricare altă vale din zona de munte a județului. Astăzi am descoperit că frumusețea județului nostru nu constă doar în munți, pensiuni montane, râuri repezi, păduri înalte și alte minunății. Avem tot atâtea locuri frumoase și în zonele de deal sau de șes. Unele chiar ieșite din tipare, cum este și Ferma Dacilor, despre care am să vă povestesc în cele ce urmează.

Am nimerit la Ferma Dacilor dintr-o întâmplare, pe principiul: hai să vedem ce-i de capul eu, ultima dată plimbându-mă prin zona Mizil – Tohani – Jugureni acum vreo 10 ani, pe vremea când aveam foarte mult timp liber la dispoziție.

Dacă mergi ca să admiri peisajele, lucrul pe care ți-l recomand să-l faci în Gura Vadului – Tohani pentru că ai ce vedea, cu siguranță nu ai cum să ratezi un astfel de indicator: ”Bine ați venit la Ferma Dacilor! Găzduire. Ospăț. Recreere”.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Screenshot_23.jpg

Inițial, după ce am urcat pe drumul care se deschide la dreapta dinspre Tohani spre Jugureni, am zis să nu cumva să mă fi rătăcit fiindcă te bagă direct într-o pădure tânără. N-a fost deloc așa. După circa 100 de metri de mers, descoperi câteva colibe ca-n vremuri străvechi pe dreapta iar pe partea stângă, printre copaci, vei observa niște case... în copaci. Mai departe, peisajul este fix ca în ecranizările celebre după războaiele dacice: o fermă cu foarte multe animale, o pajiște imensă, multă arhitectură populară și un restaurant cu specific românesc străvechi.

Screenshot_24.jpg

Norocul meu astăzi a fost să nimeresc la Ferma Dacilor fix în mijlocul unui eveniment. Celebrul chef Adrian Hădean tocmai gătea ”coaste-n zece feluri” pentru câteva sute de persoane. Era un eveniment anunțat pe Facebook de circa două săptămâni și, la sosirea mea acolo, restaurantul era deja arhiplin iar în parcare nu mai aveai loc să arunci un an.

Nu o să stau să vă spun cât de delicioase au fost coastele pregătite ore în șir aici fiindcă va trebui să le degustați voi, alături de un pahar de vin adevărat de Tohani. Vă spun decât atât: credeți-mă pe cuvânt, Ferma Dacilor din Tohani este, cu siguranță, un loc de vizitat în această vară și de revenit ori de câte ori simți nevoia de relaxare, un ospăț pe cinste și o atmosferă caldă.

Acest articol NU este publicitar!

Priviți imaginile:

DSC0283
DSC0278
DSC0230
DSC0225
DSC0223
DSC0222
DSC0207
DSC0206
DSC0204
DSC0201

Ciprian Pap
Jurnalist din 2007. A început în presă scrisă, a făcut TV, dar l-a fascinat online-ul. Din 2008, face parte din echipa Observatorul Prahovean și, din 2009, se ocupă intens de dezvoltare web, el fiind cel responsabil de ”problemele” site-ului dar și de noutățile tehnice și de aspect pe care le vedeți pe Observatorulph.ro.
De același autor

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.