tocuri mers

Mulţi bărbaţi consideră că nimic nu este  mai amuzant decât o femei care poartă pantofi cu toc şi nu ştie să meargă cu ei. Ce-i drept, pentru orice femeie este foarte tentant să-şi cumpere cât mai multe perechi şi să arate ca un top model, chiar dacă uneori acest lucru se transformă într-un eşec. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să porţi corespunzător pantofii cu toc.

 

Fă paşi mărunţi. Pentru a arăta cât mai elegant, trebuie să faci paşi mici şi să nu mergi într-un ritm alert. Eventual, încearcă să nu îndoi genunchii în timpul mersului mai mult decât este nevoie. Dacă vei alege să faci paşi mari, ca atunci când porţi orice altă încălţăminte, nu vei mai avea un aspect natural. Aşa că, dacă ai de gând să porţi o pereche de pantofi cu toc, fă în aşa fel încât să nu fi nevoită să te grăbeşti.

Păşeşte dinspre călcâi spre vârf. Pentru un aspect natural, trebuie să calci mai întâi pe călcâi, iar mai apoi pe vârf. În felul acesta îţi va fi mult mai uşor să mergi şi nici nu vei avea dureri de picioare.

 

Ţine spatele drept. O femeie frumoasă trebuie neapărat să aibă şi o postură impecabilă. Îndreaptă spatele şi ţine bărbia paralel cu solul. În felul acesta, muşchii abdominali se vor întinde, iar stomacul tău va avea un aspect plat şi vei arăta mai slabă şi mai înaltă.

Mergi în linie dreaptă. Pentru a păşii ca un adevărat model trebuie să-ţi imaginezi o linie dreaptă în faţa ta pe care să mergi. Pune picioarele unul în faţa celuilalt şi mişcă uşor din coapse în timp ce mergi. Poţi încerca acest lucru acasă, chiar înainte de a ieşi pe uşă. Puţină practică nu strică niciodată!

Pregăteşte-te acasă. Dacă te pregăteşti de un eveniment important, de exemplu o nuntă, trebuie să faci câteva lucruri înainte pentru a te asigura că totul arată perfect.

 

  •  Practică-ţi mersul astfel încât seara să nu devină un coşmar pe tocuri.
  •  Poartă pantofii pentru a te face confortabilă. În special cei noi, purtaţi pentru prima oară într-un timp extrem de lung, se pot transforma într-o tortură. Există atât de multe modalităţi de a face pantofii să fie mai moi, una dintre metode fiind aceea de a-i purta alături de o pereche de şosete de lână până când aceştia se mai lasă. 
  •  Învaţă să mergi pe scări. Calcă pe tot piciorul în timp ce cobori şi pe vârf atunci când urci.

Învaţă să stai pe tocuri. Când vine vorba de pantofi cu toc, nu trebuie să ştim doar cum să mergem, ci şi ce poziţie să adoptăm. În primul rând, poziţionează tocul unui picior la mijlocul celuilalt formând astfel un unghi deschis.

Ia o pauză. Dacă vrei să porţi pantofii cu toc întreaga seară fără să ai dureri de picioare sau răni, ia o pauză din când în când. Nu-ţi da niciodată pantofii jos! Picioarele pot transpira, iar momentul în care vrei să-i pui înapoi în picioare poate deveni un chin.

Nu purta prea des pantofi cu toc. Încearcă întotdeauna să alterezi cu diferite mărimi ale tocului. Fie că alegi un pantof cu talpă joasă, toc bloc sau cui, vei avea parte de ţinute mult mai confortabile din când în când şi-ţi va fi mult mai uşor să te obişnuieşti cu ei. Ei bine, să porţi tocuri în permanenţă poate dăuna sănătăţii tale.

Alege perechea potrivită. Dacă eşti obişnuită să porţi snakerşi în fiecare zi, nu alege să porţi încă de la început o pereche de pantofi cu un toc foarte înalt. Poţi încerca pentru început o pereche de pantofi cu platformă sau cu toc bloc, acestea fiind mult mai confortabile, mai ales că-ţi vei putea ţine echilibrul mult mai bine pe ele.

sursa: one.ro