reduceri mall3

Cele mai mari reduceri ale verii în mall-urile ploieștene se apropie de sfârșit. 

 

Magazinele din Afi Palace Ploiești oferă discount de până la 70% la o gamă largă de produse. Reducerile pleacă de la cosmetice, produse de îngrijire personală și ajung până la haine și încălțăminte.

În acest an cele mai căutate au fost hainele cu imprimeu camuflaj sau de culoare kaki. “Cele mai în vogă produse s-au dat imediat ce a început perioada produselor, acum două săptămâni. Acum mai avem mărimi foarte mari sau foarte mici”, spune Alina, o vânzătoare la unul dintre magazinele din Afi Palace.

 

În continuare încă sunt la mare căutare jeanșii care nu se demodează niciodată. Cel mai celebru  articol vestimentar din lume nu a pierdut teren nici în această vară, în ciuda faptului că în fiecare sezon apare ceva nou pe care tinerii se înghesuie să îl achiziționeze. De exemplu, acum doi ani la modă erau hainele cu imprimeuri florare sau fustele lungi. Anul trecut foarte căutate erau hainele neon, iar în această vară a revenit moda anilor 80.

Cea mai mare aglomerație e în weekend, spun vânzătorii. Atunci tot orașul se mută la mall, în primul rând pentru reduceri și în al doilea rând pentru a scăpa de căldura de afară.

Reducerile țin până la jumătatea lunii august după care va fi adus ultimul lot de haine de vară și o parte din cele pentru sezonul primăvară-toamnă, ce au dispărut în urmă cu câteva luni.

În acest an magazinele care au oferit reduceri considerabile au fost: AFI Palace Ploiești se numără Musette, Pimkie, Motivi, Reserved, Sinsay, Tally Weijl, Smyk, Za-Za, Cropp, BSB, Timeout, Yves Rocher, Camaieu, Mohito, Noriel, Profi Hairshop, All Shoes, Bigotti, Kultho, Otter, Sevda, CCC, Lee Cooper, Kenvelo, Colin's, Koton, Meli Melo, Douglas, H&M, Salon Brands, Optiblu, Be in time, Samsonite, English Home, Parfois, B&B, Flormar, Sabon , Pandora, Cărturești, Intersport, Flanco.

Mall-urile nu sunt singurele care oferă reduceri considerabile. În această perioadă se pot achiziționa tot felul de produse sau servicii la preț redus, în tot orașul. Cu toate acestea, nu vă lăsați păcăliți de faptul că pe o bluză scrie „Sale”, și verificați și prețul pe care l-a avut anterior, pentru a nu ajunge să achiziționați produsul la un preț mai mare ca acum o lună, în ciuda etichetei de reduceri.

reduceri-mall

reduceri-mall2

reduceri-mall3