spot_img
- Publicitate -

Vaccinul HPV: când se face și de ce

Data:

Cancerul de col uterin poate fi prevenit printr-un simplu vaccin, la vârsta adolescenței. Explică-i fetiței tale de ce trebuie să fie „injectată“ și care sunt consecințele, pe termen lung, ale acestei măsuri.

- Publicitate -

Cancerul de col uterin este o boală care apare frecvent, iar țara noastră are printre cele mai mari rate ale mortalității asociate acestei afecțiuni care progresează lent și care „nu doare“. Acest tip de cancer este însoțit de înmulțirea necontrolată a celulelor care acoperă colul uterin (cervix), cauza cea mai frecventă fiind infecția, în urma contactului sexual, cu virusul papilloma uman (Human Papilloma Virus – HPV).

Medicina a găsit o soluție pentru a preveni cancerul de col: vaccinarea fetelor de 9 – 26 de ani, care n-au avut contact sexual sau care abia și-au început viața sexuală. S-a constatat că, dacă vaccinul e administrat în intervalul 9 – 15 ani, răspunsul imun al organismului este mai crescut.

Cei mai mulți medici susțin că este indicat ca fetele să fie vaccinate în jurul vârstei de 12 ani, ca să capete protecție înainte de a-și începe viața sexuală.

Accident pe DN1, în zona Cornu de Jos

Un accident a avut loc pe DN1, cu puțin timp în urmă, în apropierea localității Cornu de Jos, pe sensul de mers spre Brașov,...
- Publicitate -

Bine de știut

Vaccinarea se face doar în scop profilactic. Vaccinul nu vindecă nici cancerul de col uterin deja apărut și nici infecția cu HPV deja instalată. Nu exclude nici posibilitatea, mai rară, a dezvoltării unui cancer de col uterin produs de o altă cauză decât infecţia cu virusul papilloma uman.

În ce constă

- Publicitate -

Fetiței tale îi vor fi injectate în braț 3 doze de vaccin HPV, într-o perioadă de 6 luni: după prima doză, următoarele vor fi făcute la 2 luni, respectiv la 6 luni de la prima injectare.

Vaccinul se administrează numai pe baza unei prescripții medicale, la recomandarea medicului de familie sau ginecolog.

Studiile au arătat o eficacitate foarte bună a injecțiilor cu pricina, fiind asigurată o protecție totală împotriva leziunilor precanceroase cauzate de HPV de tip 16 și 18.

- Publicitate -

Uită de ușile din carton presat! Cum alegi unele de calitate

În urmă cu 15 ani, când am cumpărat un apartament cu credit ipotecar, nu mi-au rămas prea mulți bani pentru renovare. Așa că am...

Cercetările mai arată că vaccinarea asigură protecție totală într-o perioadă de 5 ani de la administrare, cercetări în curs urmând să dea mai multe informații despre protecția pe termen lung.

Are efecte secundare

Vaccinul creează anticorpi care neutralizează acțiunea virusului la nivelul colului uterin. S-a discutat mult despre efectele secundare ale vaccinului, mai ales că au fost mediatizate cazuri în țările străine. Posibilele efecte secundare ale vaccinului sunt înroșierea sau iritația pielii la locul injecției, precum și cefaleea, vărsăturile și dificultățile de respirație. 

- Publicitate -

Info: Chiar dacă este vaccinată, adolescenta sau tânăra femeie care și-a început viața sexuală trebuie să-și facă, periodic, testul Babeș-Papanicolau.

Cum îi spui adolescentei tale

Pentru adolescenții plini de viață, care trăiesc intens prezentul, „boala“ este o noțiune îndepărtată, greu de înțeles. În plus, tinerele fete au puține cunoștințe despre organismul lor și despre cum funcționează acesta. Pentru multe, „uterul“ sau „vaginul“ reprezintă o definiție vagă din cartea școlară de anatomie, și nu un component al corpului lor, cu rol în maternitate sau în sexualitate.

- Publicitate -

Prin urmare, ce cuvinte să folosești pentru ca o fetiță să înțeleagă necesitatea vaccinării? Specialiștii în pediatrie sugerează ca părinții să explice vaccinul HPV ca o modalitate de prevenție a unei infecții cu transmitere sexuală.

Dar, dacă ți-e greu să găsești cuvintele potrivite, apelează la un interlocutor avizat – medicul de familie, spre exemplu.

 

Dr. Zorela Sgarbură, medic primar obstetrică-ginecologie, doctor în științe medicale, Clinica Ego Metacs Medical

- Publicitate -

Mortalitatea prin cancerul de col plasează România pe locul întâi în Europa. Este o situaţie dramatică şi ruşinoasă, iar pentru remedierea ei ar trebui să se coalizeze autorităţi, medici ginecologi,  medici de familie,  şcoală,  părinţi şi mai ales fiecare femeie  – pentru că fiecare femeie este pândită de această boală care ucide!

Faptul că nu te supără nimic înseamnă o falsă securitate, deoarece cancerul de col evoluează silenţios, fără să doară, fără să supere sau cu simptome banale. O modalitate de a preveni această boală ucigaşă este controlul periodic anual, ocazie cu care este obligatoriu să se recolteze testul screening pentru depistarea precoce a cancerului, numit testul Babeş-Papanicolaou.

În plus, a apărut vaccinul care se administrează, în mod optim, adolescentelor, înainte de a începe viaţa sexuală –  pentru că pe această cale are loc contaminarea cu virusul HPV. Părinţii, şcoala ar trebui să ştie că printr-un gest minim, inofensiv, pot salva viaţa fiicelor lor.

- Publicitate -

 

sursa: clicksanatate.ro

 

 

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Maestrul Titi Tudor, în lacrimi în Joia Mare. ”Mă las, renunț la tot!”

Într-o zi în care liniștea ar trebui să domnească,...

Cât mai durează coșmarul șoferilor de pe DN 1A, la podul din Blejoi

A trecut un an de când au început reparațiile...

Primarul absolvent de Teologie care deszăpezește singur comuna

De la Teologie la șantier: Primarul din Tătaru face...

Sistemul Antigrindină în Prahova. E viciată omologarea?

Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (Sistemul...

Câți prahoveni au câștigat la Loto în ultimii cinci ani

Observatorul Prahovean a solicitat Loteriei Naționale informații cu privire...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Accident pe DN1 la ieșire din Sinaia

Accidentul rutier s-a produs, joi seara, pe DN1, la...

Maestrul Titi Tudor, în lacrimi în Joia Mare. ”Mă las, renunț la tot!”

Într-o zi în care liniștea ar trebui să domnească,...

Cât mai durează coșmarul șoferilor de pe DN 1A, la podul din Blejoi

A trecut un an de când au început reparațiile...
- Publicitate -

Emisiuni

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...
- Publicitate -

Vox Publica

Cum, se poate și la Ploiești?

Primăria Ploiești anunță începerea unei acțiuni importante pentru siguranța...

Mârlănia unor oameni în costum

Cum exprimarea pe rețelele de socializare este (încă) liberă,...

Dr. Vâjeu: Sistemul de sănătate din Franța versus România

Doctorul Ciprian Vâjeu, medic ortoped specializat în chirurgia coloanei...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Shopping City Ploiești întâmpină Paștele cu un program special și vouchere cadou

Cu ocazia sărbătorilor pascale, Shopping City Ploiești anunță programul...

Tradiția spune că de Paște ne înnoim hainele. Ce se poartă

Sărbătoarea Paștelui este una dintre cele mai mari sărbători...

Retro & Electro Parade a revenit la Shopping City Ploiești

În weekendul 11–12 aprilie, Shopping City Ploiești a găzduit...
- Publicitate -

Cum a fost la Simfonia Lalelelor de la Pitești în 2025

Weekendul acesta, 11-13 aprilie 2025, la Pitești, în Parcul...

Cât îi costă pe ploieșteni o ieșire la grătar de Paște?

Prețurile pentru o ieșire la iarbă verde au crescut...

Cu Cristi Minculescu din nou în Himalaya – Ziua 17

Ultima zi în Nepal îi aduce emoții lui Cristi...