- Publicitate -

Ceaiurile şi mierea pot dăuna sănătăţii

Ceaiurile si mierea pot fi daunatoarea pentru sanatateDe cele mai multe ori, ceaiurile de plante sunt puternic asociate cu concepte, cum ar fi 'curativ', 'vindecare', 'sănătate'. Internetul abundă în recomandări privind modalităţile de colectare a plantelor curative, precum şi în reţete de ceaiuri şi infuzii pentru diverse boli şi afecţiuni.

- Publicitate -

În acest context, sună de-a dreptul alarmant avertismentul Institutului Federal din Berlin pentru evaluarea riscurilor din cadrul Ministerului pentru Protecţia Consumatorului, Alimentaţiei şi Agriculturii din Germania.
Institutul a raportat că au fost supuse testelor peste 220 de sortimente de ceaiuri de plante disponibile în comerţ şi în multe dintre acestea s-a descoperit un nivel neaşteptat de mare de alcaloizi de pirolizidină. Acesta este un grup de compuşi chimici de origine vegetală, cu proprietăţi cancerigene.
Având în vedere că Institutul din Berlin nu s-a remarcat până acum prin atitudini alarmiste, avertismentul său ar trebui tratat cu toată seriozitatea, consideră unii specialişti.
Alcaloizii de pirolizidină sunt sintetizaţi de multe plante ca mod de apărare împotriva dăunătorilor. Prin eficienţă, adică prin toxicitate, unele dintre aceste substanţe depăşesc de departe toate pesticidele produse artificial.
În total, oamenii de ştiinţă au înregistrat mai mult de 500 de alcaloizi de pirolizidină în peste 6.000 de specii de plante.
Un exemplu tipic de astfel de plante este limba mielului, spune Till Beuerle, cercetător la Institutul de Biologie Farmaceutică de pe lângă Universitatea tehnică Braunschweig. 'Limba mielului – Borago officinalis. Alcaloizii de pirolizidină se găsesc în toate părţile plantei – în rădăcini, tulpină, în frunze şi flori. Frunzele tinere de limba mielului sunt folosite de regulă la gătit: din ele se face sosul verde de Frankfurt; ele sunt adăugate la salate şi în sosurile vinegreta. Nimeni nu ştie exact cât de mulţi alcaloizi de pirolizidină cancerigeni ajung în acest mod în alimentaţie', explică el.
sursa: realitatea.net

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Bilanțul ANAF în luna noiembrie: 4.000 de controale și decizii de impunere în valoare de 446 de milioane de lei

ANAF a desfășurat luna trecută aproximativ 4.000 de controale, în urma cărora au fost aplicate decizii de impunere în valoare de 446 de milioane...

Accident pe DN1 la Blejoi. Unul dintre șoferi ar fi consumat droguri

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri seară pe DN1 la Blejoi. În urma verificărilor efectuate de polițiști,...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Bilanțul ANAF în luna noiembrie: 4.000 de controale și decizii de impunere în valoare de 446 de milioane de lei

ANAF a desfășurat luna trecută aproximativ 4.000 de controale, în urma cărora au fost aplicate decizii de impunere în valoare de 446 de milioane...

Accident pe DN1 la Blejoi. Unul dintre șoferi ar fi consumat droguri

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri seară pe DN1 la Blejoi. În urma verificărilor efectuate de polițiști,...

Urmează un fenomen de inversiune termică în România. „La Sinaia Cota 2000, temperaturile vor fi mai mari decât la Ploiești”

Zilele următoare va avea loc un fenomen de inversiune termică, astfel, la câmpie va fi frig și ceață, în timp ce la munte va...

Accident pe DN1 la Păulești provocat de un șofer beat

Un accident rutier a avut loc vineri după-amiaza pe DN1 la Păulești. În urma testărilor cu aparatul alcooltest, unul dintre conducători, în vârstă de...

Bărbatul care a ucis o femeie de 23 de ani, însărcinată în 4 luni, a fost arestat preventiv

Principalul suspect în cazul fetei de 23 de ani din București, însărcinată în 4 luni, care a fost ucisă joi, a fost arestat preventiv...
Emisiuni
- Publicitate -

Recomandările polițiștilor prahoveni pentru șoferi, în condiții meteo nefavorabile

Date fiind condițiile meteo nefavorabile, polițiștii prahoveni recomandă șoferilor să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte indicațiile...

Șase șoferi au rămas fără permise auto într-o singură zi, pe drumurile din Prahova

Șase șoferi au rămas fără permis de conducere într-o singură zi, în urma controalelor desfășurate ieri, 8 decembrie, de către polițiștii prahoveni, pe raza...

David Popovici participă astăzi la finala de 200 m liber la Europenele de la Otopeni

David Popovici s-a calificat, vineri, la finala probei de 200 m liberi care are loc în cadrul Campionatului European de înot, organizat la Otopeni. David...

Proiectul Shoebox – un miracol de Crăciun

Asociația de voluntariat ”More than a Smile” anunță cu bucurie că proiectul „Shoebox” va avea loc și în acest an, dedicându-se aducerii unui zâmbet...

Mai multe drone vor fi cumpărate de Guvern pentru misiunile MAI și a altor ministere

Ministerul Afacerilor Interne, vor putea folosi drone, prin misiuni de zbor, în scopul îndeplinirii atribuțiilor proprii, dar și pentru sprijinirea altor ministere, a decis...
Emisiuni
- Publicitate -