A venit vara, se apropie vacanța și ploieștenii sunt tot mai dornici să iasă din case. Weekendul 15-16 iunie este unul bogat în evenimente, astfel că este imposibil să nu se găsească ceva pe placul fiecăruia. Doar vremea să țină cu noi…
„4Food Festival”, are loc în Parcul Nichita Stănescu din Ploiești, în perioada 14-16 iunie. Maeștri bucătari își vor arăta priceperea în centrul orașului și doritorii vor putea să să deguste preparatele de excepție. Organizatorii au anunțat și faptul că vor monta în parc o roată panoramică.
„Noi, Împreună”, festivalul internațional al persoanelor cu dizabilități are loc tot în acest weekend, 15-16 iunie, în Ploiești, în zona pietonală din fața Hotelului Prahova. Aflat la a doua ediție, festivalul se bucură de o participare masivă, fiind organizate, în cadrul acestuia, diferite activități de și pentru persoanele cu dizabilități.
„Vara Copiilor”, un eveniment folcloric are loc în Grădina Botanică din Parcul Bucov. Acesta are loc în perioada 15-16 iunie, între orele 16:00-21:00. La această manifestare sunt așteptați paricipanți de toate vârstele pentru a sărbători împreună începutul verii.
„Festivalul Cireșelor”, este deja un eveniment cu tradiție, care are loc în acest weekend în Bănești, satul Urleta. Pe lângă artiștii consacrați care vor urca pe scenă, vor participa și ansamblurile populare de copii din localitate și de la Scorțeni, au anunțat organizatorii.
„Sărbătoarea Cireșelor” este la Păulești, tot în acest weekend, 15-16 iunie. Și aici participă nume sonore ale muzicii de petrecere românești și nu numai. Va fi multă distracție, voie bună și, bineînțeles, cireșe din belșug!
„Festivalul de Shopping şi divertisment Happy Market” se desfășoară la Sinaia, pe Bulevardul Carol I, în perioada 14-16 iunie. Aici, aproximativ 40 de producători români vin să-și etaleze bunătățile și frumusețile și să le ofere spre vânzare. Totodată, festivalul va beneficia și de momente artistice.
„Light the Night”, este un eveniment de excepție care se desfășoară pe Lacul Paltinu, sâmbătă și duminică, 15-16 iunie. Este un eveniment în natură care implică, acorduri de chitară și caiace luminate.
În afară de acestea, cei care vor să se mai răcorească, pot da o fugă la Therme București, la Băile Țintea (care se redeschid sâmbătă, 15 iunie) sau la ștrandul de la Târgoviște, care a fost luat cu asalt de ploieșteni și vara trecută, administrația locală de aici nefiind în stare să le pună la dispoziție ploieștenilor un ștrand al lor.
Acestea sunt câteva, cele mai importante, dintre evenimentele care se desfășoară în acest weekend în Prahova. Oferta bogată este o dovadă clară că lumea este deja pregătită de vara care tocmai a început.