- Publicitate -

Marrakech pe cont propriu: Prețuri, costuri și alte considerente organizatorice

Data:

Distribuie articolul:

Despre ce înseamnă Marrakech de Ramadan, am scris în primul articol, așa că acum o să explic ce înseamnă Marrakech pe cont propriu din punct de vedere financiar, pentru că da, se poate face chiar simplu, iar prețul este mult mai convenabil decât oferta oricărei agenții. Dar nu numai de preț este vorba…

- Publicitate -

Atunci când faci Marrakech-ul pe cont propriu ești cât de cât ferit de „combinațiile” ghizilor de la agențiile de turism, care te duc ei unde știu ei, îți arată unde să mănânci și de unde să cumperi, și nu te lasă, practic, să interacționezi cu localnicii și să alegi tu ce vrei și cum vrei.

Am pățit-o, nu o dată, mai ales în excursiile „de o zi” antamate pe unde am fost, dar acolo chiar nu ai altă soluție. Doar să închiriezi mașină dar, uneori, chiar nu e rentabil să faci asta.

Plecând de la ideea că în Marrakech vreau să văd, în primul rând oamenii, excursia de câteva zile a noastră și-a îndeplinit întru totul scopul. Am cerut indicații gazdei noastre, Fawzy, un marocan get-beget, născut în Marrakech, și am mers, în mare parte pe mâna lui. Și nu ne-a părut rău…

- Publicitate -

Cât te costă Marrakech pe cont propriu

Păi pe noi, doi adulți, cinci nopți plecați de acasă, cu una în Bergamo și patru în Marrakech, ne-a costat cam 900 de euro cu totul, ceea ce înseamnă 450 de euro de persoană. Cu totul însemnând avioane (București – Bergamo, Bergamo – Marrakech și retur), cazare în Bergamo și în Medina din Marrakech, mâncare, intrări la obiective, tatuaje cu henna și tot ce ne-am mai luat pe acolo.

Da, nu am exgerat cu cumpărăturile, pentru că am avut doar bagaje mici, de mână, că altfel, probabil ne-ar fi dus mai mult.

Citește continuarea pe www.vacanta-ta.ro.

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

2 COMENTARII

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Peste un milion de lei, din banii ploieștenilor. Atât a plătit primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru neamurile și apropiații primarului Andrei Volosevici, în anul fiscal 2022, sub formă de salarii, prime, sporuri și idemnizații.

S-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul Independenței din Ploiești [FOTO-VIDEO]

În această dimineață s-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul...

Curse ilegale de mașini și drifturi la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești [VIDEO]

De ani buni, locuitorii din zona Sălii Sporturilor din...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Cei doi bărbați din Târgșoru, care și-ar fi tâlhărit prietenul, au fost arestați preventiv

Cei doi suspecți care și-ar fi tâlhărit prietenul în...

Air Retro 2024 & FlyIn are loc sâmbătă, pe Aerodromul de la Șirna

Retromobil Club România și Zborcadou.ro organizează sâmbătă, 18 mai,...

A dispărut o bandă de circulație de pe Bulevardul Indepnendenței din Ploiești după noile marcaje rutiere [VIDEO]

Marcajele rutiere efectuate pe tronsul recent reabilitat al Bulevardului...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Air Retro 2024 & FlyIn are loc sâmbătă, pe Aerodromul de la Șirna

Retromobil Club România și Zborcadou.ro organizează sâmbătă, 18 mai,...
- Publicitate -