De când am simțit prima dată, în timp ce mă aflam în vizită la o rudă din Breaza, ce înseamnă încălzirea în pardoseală, mi-am dorit și eu să am acasă așa ceva. M-am interesat, însă aproape toată lumea spunea că nu este rentabilă, costă mult să pui, se face deranj mare în casă, și alte asemenea dezavantaje. Au trecut ani de atunci și ideea însă mi-a rămas.
Am observat că toți cei care erau împotriva acestui sistem de încălzire nu aveau acasă așa ceva, dar își dădeau cu părerea. În decursul celor patru ani, am mai fost în case, sau apartamente, cu încălzire în pardoseală și niciunul din cei care aveau montată nu avea vreo „reclamație”. Dimpotrivă, toată lumea era extraordinar de încântată și spunea că, fusese cea mai bună decizie pe care o luaseră și că investiția inițială cu siguranță meritase.
Momentul care m-a determinat să fac pasul decisiv în montarea acestui sistem de încălzire a fost după un weekend friguros petrecut la munte la o pensiune care avea încălzire în pardoseală.
Acea senzație când te dai jos din pat și simți sub tălpi podeaua caldă, nu se compară cu nimic altceva.
În plus, temperatura ambientală era uniformă în toată camera și acea căldură pornită de jos era incredibilă. Clar îmi doream și eu așa ceva, chiar dacă aveam doar un apartament.
Ajunsă acasă am început să testez piața, să mă interesez, să dau telefoane… După câteva răspunsuri deloc mulțumitoare, unele incomplete, unele cu niște prețuri de mă apuca amețeala, unele oferite pe un ton repezit, am ajuns, la recomandarea unei prietene, la cei de la Magnum Instal.
Nu mă așteptam la atâta amabilitate și profesionalism. De la primele discuții de la telefon, până la consultanța la fața locului, totul s-a desfășurat fără reproș. Mai rămânea problema cu eliberarea spațiului, pentru că nu ai cum să stai atunci când se lucrează. În plus, am schimbat toată podeaua în casă. Nu pot să spun că îmi pare rău, acum chiar nu mai am niciun prag în tot apartamentul! 😊
Momentul prielnic l-am găsit când s-a eliberat un apartament la noi pe scară și am convenit cu proprietarul acestuia să îl închiriem pentru o lună de zile, exact cât ne-am făcut noi socoteala că ar dura lucrările la noi acasă.
Magnum Instal chiar a fost soluția pentru o renovare „din temelii”
Cu cei de la Magnum Instal ne-am înțeles din prima clipă, așa că am înlocuit și vechea centrală de apartament și am montat și două aparate de aer condiționat. Dacă tot ne-am apucat de renovări, măcar am renovat cu totul… Am profitat pentru că ne-au inspirat încredere. Firma este autorizată ISCIR pentru montarea, autorizarea, servisarea și repararea echipamentelor de încălzire și își desfășoară activitatea în domeniul instalațiilor termice. Adică oferă un fel de servicii „all inclusive”, cum se spune.
În plus, de peste 20 de ani, comercializează și montează centrale termice pentru case și apartamente, pompe de căldură de toate tipurile, sisteme de încălzire în pardoseală, sisteme de ventilație, instalații sanitare și de canalizare. Au personal calificat, atât pe partea de montaj, cât și pe partea de service și oferă garanție pentru orice lucrare executată.
Au contracte de service și sunt autorizați să pună în funcțiune centrala termice pentru case și apartamente: Vaillant, Ariston, Viessmann, Protherm, Saunier Duval, Motan, Atmos etc. De asemenea au contracte de service și reparare cu producători de pompe de caldură precum: Nibe, Hitachi, Vaillant, Clivet, Ariston, Mitsubishi, etc.
Comercializează și instalează aere conditionate, precum: Gree, Yamato, Fujitsu, Alizee Blue, Mitsubishi, Daikin, etc.
Execută, cu recomandări extraordinare de la clienți mulțumiți, sisteme de încălzire în pardoseala de toate tipurile și sunt montatori autorizați pentru producători precum: Purmo, Vogel&Noot, Tece, Uponor, Rehau, Kermi, Herz și alții.
Și din punct de vedere al serviciilor oferite, chiar nu am ce să reproșez. Acoperă o gamă largă de cerințe, astfel încât o lucrare de genul acesta poate fi executată cap-coadă, fără a mai apela și la altă firmă. Magnum Instal oferă consultanță specializată, proiectare de instalații, montajul centralelor termice, al radiatoarelor, instalarea sistemelor de încălzire în pardoseală, punerea în funcțiune și autorizări de funcționare ISCIR, verificările tehnice periodice pentru centralele termice și pompele de căldură, precum și service și reparații ale echipamentelor de încălzire și climatizare.
Noi am făcut cap-coadă lucrarea cu ei, care a fost executată în timpul estimat. Despre calitate pur și simplu nu am cuvinte. Execuția lucrării a fost curată, și, foarte important, nu am simțit că se lucrează. Adică nimeni nu a venit, așa cum se obișnuiește, cu pretenții peste cele discutate inițial, iar pentru toate aparatele nou montate am primit fișe tehnice, instrucțiuni și garanție.
Din punct de vedere al confortului, este incredibil cum s-a schimbat apartamentul de când am montat această încălzire în pardoseală. Este mai cald și, în plus, este atât de bine să trăiesc și acasă acea senzație de căldură sub picioare atunci când cobor dimineața din pat!
Pe cei de la Magnum Instal îi puteți găsi în Ploiești, pe strada Ștrandului nr 3. etaj 1. Au și un site de vânzari online www.pro-therm.ro și unul de prezentare, care încă este în construcție, www.magnuminstal.ro . (P)
Sa te dai un client multumit este cel mai frumos mod de reclama. Se vede de la o posta ca este chiar din firma.
Am cititi tot articolul cu speranta ca o sa gasesc si un pret aproximativ pt. lucrarea efectuata de firma respectiva … cred ca oricine citeste acest articol si il interezeaza acest subiect este o dezamagire. Pacat de articol nu are framec fara pret.
Exact.Ar fi fost bune niște informații gen suprafață/preț.