Scriam în urmă cu ceva vreme despre excursia de weekend la Pisa pe care am preferat-o în detrimentul Văii Prahovei. Pe lângă comoditatea drumului și a prețului scăzut, s-ar mai adăuga acestui weekend și cazarea care, deși nu este pentru cei mai pretențioși, este o soluție de buget pentru cei care vor să viziteze orașul italian.
În alegerea cazării am ținut cont de câteva aspecte: baie privată, apropierea de aeroportul din Pisa, apropierea de gară și, nu în ultimul rând, o terasă, ceva, în apropiere în caz că aveam nevoie să luăm câte ceva de-ale gurii.
Apropierea de aeroport era necesară pentru că aterizam noaptea la ora 23:00 în Pisa și era cel mai comod să ajungem pe jos la cazare de la aeroport.
Așa cum spuneam și în articolele anterioare, Pisa este un oraș pe care îl parcurgi ușor pe jos fără să ai o condiție fizică de invidiat, așa că nu a fost prea complicat să găsim cazarea pe care ne-o doream, din punct de vedere al poziției. Mai greu puțin a fost cu prețul pentru că Italia, deși nu are prețuri exagerate, este totuși Europa de Vest, așa că… multe cazări depășeau bugetul alocat.
Citește continuarea pe www.vacanta-ta.ro.
