Duminică seară a fost o seară… toxică 😉. Aș putea spune că la propriu pentru că am fost să vedem piesa „Toxic” la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești. Probabil că m-a atras în principal distribuția, mai exact prezența lui Bogdan Farcaș printre actori, un nume care nu este prea des întâlnit în spectacolele ploieștene.
Pe actor l-am remarcat prima dată în filmul românesc de acțiune de acum câțiva ani, „Neidentificat”, pe care, că tot a venit vorba, vi-l recomand! Dar nu despre el este vorba ci despre piesa „Toxic”.
Bilete am luat online cu greu. Cam cu vreo două săptămâni înainte, am găsit într-o seară un bilet. Ultimul! Ce era să fac cu unul singur?!!?! Nu l-am luat. A doua zi dimineață, nu știu ce mi-a venit, am mai încercat o dată. Surpriză! Apăruseră, două bilete unul lângă altul. Nu am stat pe gânduri și le-am luat. 40 de lei pentru un bilet mi se pare chiar rezonabil pentru un spectacol de teatru. Uneori costă mai mult la un amărât de film… Dar să revenim la piesă…
Citește și: Am fost cu copilul la Superpietonii Zurli la Ploiești. Comercialul a stricat magia, din păcate
„„Toxic” – dragoste, indiferență, romantism, atracție, infidelitate, seducție, masochism emoțional, invidie, renunțare, dependență, compromisuri și toate celelalte lucruri care pigmentează relațiile moderne și le fac atât de pasionante.
Spectacolul prezintă poveștile de viață a șase cupluri care, pe parcursul mai multor tablouri, își dezvăluie, cu umor, ironie sau sarcasm, problemele conjugale și modul în care fiecare și-ar dori să se dezvolte în relația pe care o are.
Oamenii se atrag și se resping în multe feluri, poartă măști sau ajung să se confunde cu acestea și dovedesc, încă o dată, că sunt acele ființe imperfecte care își caută fericirea într-o relație dar, uneori, ajung să își trăiască singurătatea în doi”, scrie în prezentarea piesei, pe site-ul Teatrului Toma Caragiu.
Recunosc, nu știam la ce să mă aștept…
Am ajuns devreme, ne-am ocupat locurile și, încet-încet, sala a început să se umple. Tânjeam după locurile din spate, de la lojă, pe care le prefer, având în vedere panta redusă a sălii. Știu că, dacă se pune în fața mea cineva mai înalt, trebuie să mă mut în funcție de cum se mută persoana din față dacă vreau să văd cât de cât. Am pândit locurile din spate degeaba. S-au ocupat chiar și acelea iar în fața mea, spre ghinionul meu, s-a așezat o persoană înaltă… Soarta!
Toxic este despre relații… toxice
Știi genul acela de spectacol de unde ieși și, mult timp după, stai să te gândești dacă ți-a plăcut sau nu? Cam așa este și „Toxic”. „Ăsta e teatrul acum, monolog de la un cap la altul…”, comenta cineva cu voce nu tocmai șoptită undeva în spatele sălii în timpul spectacolului. M-am enervat. Chiar voiam să aud ce se spune pe scenă…
Da, a fost un spectacol plin de monologuri, de „voci interioare”, de la un capăt la altul. Un spectacol care dezvăluie toxicitatea relațiilor de cuplu, cu suișuri și coborâșuri, cu fantezii și dorințe ascunse, unde totul este ca un carusel.
Vrei întotdeauna ceea ce nu ai, iar când obții, nu mai vrei. Cam așa s-ar traduce, pe scurt, situațiile personajelor.
Știu demult că, în astfel de spectacole, valoarea actorilor și starea lor de spirit este cea care captează. Cu greu poate un actor, care nu este în formă într-o zi, să capteze atenția publicului cu un monolog. Și, aseară, unii actori au fost în formă, alții… mai puțin. Dar, peste toate acestea, am ieșit de la piesă și am avut de spus un singur lucru: „Nu știu dacă mi-a plăcut sau nu, dar avem niște actori extraordinari!”.
Citește și: Am fost la cinema să văd „Klaus & Barroso”. Am descoperit că Micutzu poate fi amuzant și fără să înjure
De ce spun că nu știu dacă mi-a plăcut? Pentru că nu este genul de spectacol de unde ieși distrat, relaxat, râzând… Deși are unele momente de comedie, este mai degrabă un umor trist, un fel de „haz de necaz”, râzi cu lacrimi dar… o cam dai în plâns ce-i drept.
Oricine aproape se poate identifica, în relația actuală sau vreuna din relațiile trecute, măcar cu anumite momente din situațiile prin care trec personajele. Și nu știi exact dacă să râzi sau să plângi… Râzi, dar parcă nu e râsul tău…
De o profunzime dureroasă, piesa „Toxic” nu este recomandată celor care vor doar să se „distreze”. Cred că este gustată de un public mai aparte, nu este pe placul oricui și, totodată, depinde mult de starea… de dispoziția pe care o au actorii în seara reprezentației. Am spus-o și o repet: Este al naibii de greu să ții publicul conectat printr-un monolog și să-i transmiți ceea ce vrei tu să-i transmiți! Nu orice actor poate face asta și, mai mult decât atât, nici măcar actorii buni nu o pot face de fiecare dată.
Tocmai de aceea, reprezentațiile „Toxic” (e) de la Ploiești sunt cu atât mai salutare și recomandate. Nu pierdeți spectacolul dacă vă simțiți în stare să vă recunoașteți în pielea personajelor și, mai ales, dacă puteți să faceți haz atunci când știți cam cum „stă treaba” în piesă. Știți ce zic?… 😉
