În acest articol te invit să descoperi frumusetea Muntilor Bucegi printr-un traseu inedit spre vârful Omu. Parcul Natural Munții Bucegi oferă multe drumeții frumoase – recomand și traseul Cheile Zănoagei sau traseul spre Cascada Doamnele. Am mai fost la cabana Omu în 2004 și iată că am revenit după 19 ani. Nu am ales aglomeratul și clasicul traseu Babele-Omu, ci unul mult mai spectaculos, dar mai lung și mai solicitant.
Întoarcerea s-a făcut pe culmea Doamnele, iar întreg circuitul (pauze incluse) a durat 8 ore și jumătate. Traseul începe de lângă telecabina Peștera (unde puteți lăsa mașina), iar durata indicată a traseului la ducere este de 3 ore și 30 de minute. Vom urma marcajul cu bandă albastră, vizibil pe tot traseul. În prima parte vom merge pe valea Ialomiței, până la Cascada Obârșia Ialomiței.
De la cascadă începe partea mai solicitantă cu porțiuni de urcuș uneori abrupt, dar și cu zone unde îți mai poți trage sufletul. Pe această porțiune de traseu am văzut și multe flori – pajiștile sunt colorate cu flora montană specifică sezonului. Ușor, ușor ajungem la Mecetul Turcesc, un bloc de calcare situat pe la 2200 m altitudine.
Citește continuarea pe www.vacanta-ta.ro.