- Publicitate -

Egipt așteaptă un număr record de turiști în 2023

Autoritățile din Egipt au publicat date privitoare la numărul de turiști sosiți în țară în primele șase luni din 2023 și au anunțat că așteaptă să stabilească un nou record până la finalul anului.

În prima jumătate a anului, Egipt a avut 7 milioane de turiști. Sunt semne bune că recordul din 2019 va fi doborât, iar Egiptul va primi 15 milioane de turiști până la finalul anului, din estimările autorităților. Orașele turistice vibrante, monumentele istorice, locurile antice și peisajele pitorești sunt lucrurile care atrag turiștii în această țară, potrivit autorităților.

Pentru a dezvolta acest segment, autoritățile din Egipt au modificat procedura de intrare pentru cetățenii din mai multe țări și au acordat o viză cu intrări multiple valabilă 5 ani. Și cum turismul reprezintă o sursă importantă din bugetul țării, Egipt investește masiv în acest domeniu.

A inaugurat recent Marele Muzeu Egiptean, care a costat peste 1 miliard de dolari și reprezintă o nouă atracție majoră. Mai mult, pentru a impulsiona turismul din Cairo, a decis să își construiască o nouă capitală administrativă. Primele instituții au fost mutate deja în acest loc, iar Cairo va rămâne un loc destinat strict turismului.

Egipt își prețuiește mult istoria, motiv pentru care susține expedițiile pe situri arheologice. Descoperirea unor obiecte cu o vechime de mii de ani este la ordinea zilei în Egipt, iar echipe arheologice din numeroase țări vin aici. Artefactele sunt restaurate și expuse în muzeele țării.

Top obiective turistice în Egipt

Piramidele din Giza

Poate cel mai cunoscut obiectiv turistic din Egipt. Piramidele din Giza fac parte din cele 7 minuni ale Lumii Antice, având o vechime de aproximativ 4.500 de ani. Milioane de turiști din toată lumea le vizitează și reprezintă cel mai cunoscut obiectiv pe care Egipt îl deține.

Templul lui Amon-Ra din Karnak

Egipt este recunoscută pentru numeroasele temple pe care le are. Unul dintre cele mai cunoscute este Amon-Ra din Karnak, construit în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Între anii 1398 și 1600 înainte de Hristos, aici era unul dintre cele mai importante centre din Egipt și ținea și loc de trezorerie. De fapt, Amon-Ra este cel mai cunoscut zeu al Egiptului Antic, iar acest lucru este evidențiat și de faptul că este un personaj promovat intens și în zilele noastre în numeroase filme și jocuri. Blade 1 și 2 (1998 și 2002), The Big Hit (1998) și Undisputed (2002) sunt filmele în care e prezent, iar ca jocuri video un titlu cunoscut este The Dagger of Amon Ra, care și-a câștigat deja locul în categoria „Oldies but goldies”. Iar în topul celor mai accesate jocuri de păcănele online din ultimul deceniu se află, fără niciun dubiu, sloturi cu tematică egipteană precum Book of Ra (Novomatic) sau Book of Dead (Play n GO).

Hurghada

Egipt se remarcă și prin faptul că are temperaturi bune pentru a fi vizitată pe toată durata anului. Unii oameni merg la plajă chiar și în decembrie sau ianuarie, iar Hurghada este una dintre stațiunile de referință. De fapt, agențiile de turism din țara noastră organizează constant zboruri charter către Hurghada. Prețurile pentru o vacanță în Hurghada sunt destul de accesibile în prezent.

Ca țară, Egiptul are prețuri mai mici decât cele din Europa, iar asta influențează decizia unora de a o vizita. Iar resorturile all inclusive sunt numeroase în Hurghada, unde se pot face excursii pe mare și snorkeling. În general, Hurghada este o destinație potrivită și pentru relaxare, având în vedere că nu este la fel de agitată cum este Cairo.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Aproape 300 de arbori uscați pe DN 1D, în Prahova. Instituțiile se notifică, pericolul rămâne

Observatorul Prahovean continuă să atragă atenția asupra unui pericol...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi