Revista Atitudini prezintă astăzi un text aparținând lui Dorin Stănescu, cuprinzând mai multe perspective ale antologiei Dincolo de tranșee. Cum au trăit maghiarii din Transilvania Marele Război și Trianonul, texte din jurnale și memorii alese și adnotate, traducere de S. Skultéty, Editura Humanitas, Seria Vintage, 2022, 504 p.
Centenarul Primului Război Mondial și celebrarea sa în intervalul 2014-2018,la nivel european ori în plan național și ca eveniment de referință al istoriei secolului al XX-lea, s-a reflectat diferit de la o țară la alta.
Desigur, într-un fel s-a văzut evenimentul la Paris, Londra, București și Varșovia, într-un alt fel la Berlin, Viena ori Budapesta. Oricum ar fi, momentul a oferit tuturorurmașilor învingătorilor ori învinșilor ocazia unei reflecții asupra importantei lecții pe care Marele Război a lasat-o în urma sa: doar pacea și cooperarea, înțelegerea între state și popoare reprezintă singurele modalități de relaționare care garantează un trai pașnic și un viitor mai bun.
Această lecție a fost parțial însușită de contemporaneitate. Este suficient să privim la relația franco-germană, iar de cealaltă parte laagresiunea rusă asupraUcrainei.
Ca martor, oarecum privilegiat, al modului în care Centenarul Marelui Război a fost marcat în Franța și în România, am putut observa colaborarea aceasta dintre Franța și Germania axată în principal pedimensiunea educativă, peinteracțiunea dintre elevii francezi și cei germani și proiectarea lecțiilor de pedagogie a memoriei spre înțelegerea comună a experiențelor germane și franceze din vremea războiului și aînvățămintelor desprinse de aici.
Trebuie spus că inclusiv în manualele germane și franceze de istoriecapitolele despre cele două mari războaie ale secolului trecut au fost elaborate de către o comisie mixtă de specialiști din cele două țări care au căzut de acord asupra unor conținuturi comune.
În același timp, în România nu a fost posibilă, în perioada Centenarului, inițierea unor proiecte comune în care elevii să se întâlnească și să vorbească despre modul în care a fost perceput Marele Război de înaintașii lor și să observe că doar conviețuirea pașnicăși colaborarea sunt singurele mijloace prin care comunitățile pot prospera.
Evident că nici partea maghiară nu a dorit acest lucru,încă există o uriașă traumă a Trianonului, ecourile sale sunt puternice și astăzi în rândul maghiarilor. Și istoriografiile română și maghiară încă mai privesc de pe poziții naționaliste evenimentele trecutului, chiar dacă timid se pot observa și unele deschideri reciproce care ne încurajează să credem că, în cele din urmă e posibilă o reconciliere și între cele două popoare.
Aserțiunile de mai sus, au fost prilejuite cumva de apariția la Editura Humanitas a unei cărți la sfârșitul anului trecut, o lucrare unică în peisajul nostru cultural, care a fost gândită în spiritul acesta al deschiderii și al cunoașterii alterității.
Dincolo de tranșee. Cum au trăit maghiarii din Transilvania Marele Război și Trianonul ne prezintă modul în care maghiarii, aparținând unor categorii socialediverse, fie combatanți pe câmpurile de luptă, fie civili din spatele frontului, au perceput Marele Război și s-au raportat din prisma experiențelor trăite la aceste evenimente de la luptele de pe front, la prăbușirea monarhiei dualiste și până la viziunea și percepția asupra statului român, armatei române și despre români în general.
Cartea se bazează pe selecția unor texte pe care editorii le propun cititorilor,iar acest filtru poate altera cumva adevărul istoric și distorsiona și manipula percepția, dar, de undeva, trebuie început.
În premieră, antologatorii ne propun lecturarea unor istorii personale aflate în siajul microistoriei și le înfățișează unui public care are privilegiul de a vedea și perspectiva evenimentelor de cealaltă parte a baricadei. Acesta este, fără îndoială marele său merit și din aceste considerente, proiectul îndrăzneț al Editurii Humanitas, al editorilor, este lăudabil.
Studiul introductiv ne lămurește despre scopul acestei antologii dejurnale și memorii„să prezinteistoria așa cum a fost ea trăită, percepută de omul de rând, iar antologatoriisperă ca astfel cititorul român să se apropie cu ajutorul acestor mărturii, de înțelegerea„gândirii altfel a maghiarilor din România”.
Au fost alese aproape 100 de texte, care cuprind secvențe de viață cotidiană de pe front, din spatele acestuia. Astfel, vocile memorialiștilor pot fi auzite și povestea lor înfățișată cititorului român.
Antologia cuprinde pe undeva o agendă caleidoscopică a evenimentelor anilor 1914-1918, oferind posibilitatea pentru noi de a ne raporta și la modul în care memorialistica românească a reflectat Marele Război și percepția asupra imperiului, asupra maghiarilor.Producția monografică românească a Marelui Război în mare parte reeditată ori publicată în premieră cu ocazia Centenarului ne-a prilejuit ocazia și desigur plăcerea de a lectura și rememora acele evenimente, însă ne-a relevat și imaginea pe care vecinii, aliații ori adversarii noștri din acea perioadă o aveau în mentalul colectiv românesc.
În mod clar, influența istoriografiei naționale din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și primele decenii ale următorului a fost imensă. Ea a marșat pe demonizarea unor instituții și politici ale imperiului austro-ungar și la transferul generalizat al resentimentelor asupra omului de rând, fie el maghiar ori german, iar în ceea ce privește aliații, pe hiperbolizarea meritelor, iar relevantă, în acest sens, este butada care a făcut vâlvă în epocă –„orice om are două patrii, a lui și … Franța”.
În mod evident, în oglindă, textele memorialistice ale antologiei conțin stereotipuri culturale, conțin elemente – poate greu de digerat pentru cititor– în care românii nu sunt prezentați în culorile luminoase pe care istoriografia noastră ni le-a inoculat încă de pe băncile școlii. Românii sunt răi, necivilizați, barbari ori inculți, sunt răzbunători și obraznici, jefuiesc castele, magazine, gospodării etc.
Evident că perspectivele acesteanu sunt generalizatoare, sunt doar experiențe punctuale și, repet, mai ales rod al stereotipiilor,cu iz de superioritate, pe care maghiarii le au asupra românilor din Transilvania ori din Vechiul Regat. Însă trebuie spus, că percepțiile sunt subiective și diverse.
Iată, spre exemplu, cum descrie ofițerul și studentul Janos Ajtay aflat la Cluj pe 24 decembrie 1918, contactul cu armata română: ,,îmbrăcăminteasoldaților e cât se poate de sărăcăcioasă… mulți cu opinci. Spre lauda lor, în calitate de cuceritori, ar fi putut să jefuiască pentru sine îmbrăcăminte, hrană corespunzătoare” … dar n-au făcut-o.
Frapează asemărarea izbitoare atât din textele memorialisticii maghiare, cât și din cele ale memorialisticii românești a șocului pe care l-a produs izbucnirea războiului pentru cele două părți, ca și întrebarea rostită adeseori în tranșee: ce căutăm noi aici? pentru cine și de ce luptăm? dar și faptul că peste tot, indiferent de apartenența etnică, oamenii au aceleași probleme și frământări și, în special, o mulțime de suferințe și necazuri, iar moartea nu iartă pe nimeni.
Antologia ne oferă imaginea unei lumi care se prăbușește și care creează confuzie și angoase omului de rând. Din texte transpare mai apoi și trauma șocantă pe care maghiarii din Transilvania au trăit-o odată cu schimbarea realității politice din zonă odată cu prăbușirea monarhiei dualiste.
Până mai ieri, dominanți și dominatori, maghiarii s-au trezit cu alt statut și foarte greu s-au obișnuit cu denumirea de ,, minoritate”.
Acestea sunt doar câteva perspective de lectură ale antologiei, sigur cheia este întotdeauna la cititori.
