Mâine se împlinește deja un an de când Rusia a invadat țara vecină, Ucraina, și odată cu ea, la nivel psihologic, pe noi toți. Invazia a fost făcută în urma ordinului unilateral al unui personaj căruia refuz să-i scriu numele aici; un personaj patetic, care deși se erijează în salvator al nației sale, nu este altceva decât o ultimă epavă tristă de tip cripto-bolșevic. De ce a procedat astfel, în loc să abordeze calea diplomației, ca un om normal? Răspunsul este trist de simplu: Pentru că ultimul refugiu al incompetenților este violența!
Filmul mai vechi este tot despre un dictator, chiar doi, la fel de siniștri ca cel amintit mai sus. Acestă satiră fină a fost regizată de către britanicul Charlie Chaplin, un geniu artisitic care nu mai are nevoie de nicio prezentare. De menționat faptul că în anul când a fost lansat filmul la Hollywood, SUA nu se afla în niciun conflict cu Germania lui Hitler, ba din contră. Motiv pentru care, la momentul apariției, filmul a avut parte de critici…rezervate, unele chiar potrivnice.
Citește și: Mai noi ori mai vechi? (VIDEO)
Acest lucru trebuie să ne dea de gândit în privința orientărilor politice conjuncturale ale istoriei unei țări. De pildă, la acea vreme vorbim despre o Americă în care organizația rasistă Ku Klux Klan era perfect legală, având zeci de milioane de adepți. Totdată, în aceeași perioadă, nativii indieni, puțini câți mai rămăseseră în urma decimării lor progresive de către guvernul american, erau târâți cu forța în “rezervații”, în care erau obligați să trăiască precum fiarele.
Filmul mai nou este realizat după o întâmplare reală și ne descrie o altă tipologie de tiran. N-am să vă dezvălui prea multe despre personajul complex pe care îl interpretează aici la modul genial, actorul Forest Whitaker (Oscar pentru rol) însă partituri deasemenea remarcabile fac James Mc Avoy (Glass) și Gillian Anderson (celebră pentru rolul agentului FBI, Scully din serialul X-Files).
Revenind la despoții din viața reală, încercați să vă imaginați numai faptul că în această lume, indiferent de continent ori perioada istorică, toți cei care promovează politicile extremiste de tip naționalist, religios, rasial ori megalomaniac-populist, odată ajunși la putere, cu susținerea maselor defavorizate, nevoiașe și de ce să n-o spunem, de cele mai multe ori neștiutoare de carte se pot transforma ușor în niște potențiali viitori dictatori. Țineți cont că cei care astăzi ard cărțile în piața publică, mâine îi vor lapida pe cei care le-au scris iar poimâine pe cei ce le-au citit. Acest lucru nu îl spun eu, ci istoria, de-a lungul multor generații.
Filmele:
Filmul mai vechi: The great dictator (Dictatorul); An: 1940; Regia: Charlie Chaplin; Cu: Charlie Chaplin, Paulette Goddard; Gen: Comedie neagră, Satiră politică.
Filmul mai nou: The last king of Scotland (Ultimul rege al Scoției); An: 2007; Regia: Kevin Macdonald; Cu: Forest Whitaker, James McAvoy, Gillian Anderson; Gen: Acțiune, Dramă.
Melodia mai veche aparține lui Edwin Starr, solistul trupei Temptations. Este o odă anti-război cu versuri sfâșietoare ce a fost compusă chiar în plină eră a războiului rece. Aici am ales să recomand un videoclip în care sunt prezentate doar versurile melodiei pe un fond negru și mai puțin imaginile tragice ale războaielor, de care suntem sătui cu toții.
Melodia mai nouă aparține celor de la Frankie goes to Hollywood și prin recomandarea ei, acum, când se împlinește un an de la invadarea Ucrainei din ordinul unui retrograd ermetic și obtuz de la Est, vreau doar să transmit un îndemn muzical simplu, vecinilor noștri care n-au vrut de fapt, nimic altceva decât, ca o nație liberă și independentă ce sunt, să-și îndrepte privirea, puțin mai către Vest.
Melodiile:
Melodia mai veche: War (What is it good for? Absolutely nothing!); An: 1969; Interpret: Edwin Starr; Gen: Pop, R&B).
Melodia mai nouă: Relax (Don’t you rest if you wanna go to West); An: 1983; Interpret: Frankie goes to Hollywood; Gen: Techno–Pop.
Vizionare ori/și audiție plăcută!
