- Publicitate -

Sărbătoreşte un an magic alături de Prahova Value Centre!

Data:

Ca un gând, nici nu ştim când, primul an al centrului comercial Prahova Value Centre a trecut. Cu multe evenimente frumoase, cu întâlniri memorabile, cu activităţi inedite şi multă distracţie, a trecut primul din mulţi ani pe care ne dorim să îi petrecem în fiecare zi #LângăTine.

- Publicitate -

Şi pentru că distracţia este cea care ne defineşte, nu puteam rata ocazia de a organiza o petrecere aniversară la care invităm pe toată lumea cu mic, cu mare. În plus, aveam nevoie şi de un invitat special; ne-am gândit şi l-am găsit: magicianul Robert Tudor va aduce magia în vieţile noastre!

Te invităm şi pe tine la ziua noastră, sâmbătă, 3 decembrie. Avem în plan o zi întreagă cu magie, personaje de poveste, cântece şi veselie. Programul complet al activităţilor organizate în interiorul galeriei comerciale Prahova Value Centre este următorul:

Sâmbătă, 3 decembrie:

Cartierul Tineretului din Ploiești arată jalnic

În urmă cu peste 15 ani, Primăria Ploiești acorda zeci de loturi de teren pentru tineri, care și-au construit ulterior locuințe. Astăzi, cartierul Tineretului...
- Publicitate -
  • 12:00 – 19:00: cabină foto pentru amintiri de neuitat, cu fotografii printate;
  • 12:00 – 16:00: face painting pentru micuţii invitaţi;
  • 12:30: recital de muzică populară şi colinde al artiștilor Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” Ploiești;
  • 14:00 – 17:00: vată de zahăr pentru copii;
  • 14:00: spectacol interactiv cu baloane de săpun;
  • 15:15: recital susţinut de micii artişti ai Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” Ploiești;
  • 16:00 – 19:00: personaje de poveste și baloane colorate;
  • 16:15: spectacol interactiv de chimie pentru copii;
  • 17:30: show de flair bartending cu Luca Valentin;
  • 19:00: spectacol de magie pentru toate vârstele susținut de magicianul Robert Tudor;
  • 19:45: foc de artificii (poate fi urmărit în exteriorul centrului comercial).

“Am aşteptat cu entuziasm această zi specială. Ne aminteşte şi de inaugurarea la care am fost alături cu toţii acum un an, dar şi de toate momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună în decursul a 12 luni. Vrem să ne bucurăm împreună cu comunitatea din care facem parte, acesta este motivul pentru care le-am pregătit prietenilor noştri atât de multe surprize frumoase.”- declară Ioana Gheorghe, managerul general al centrului comercial Prahova Value Centre.

Informaţiile despre eveniment pot fi accesate şi pe site-ul Prahova Value Centre (1 An magic #LângăTine – Prahova Value Centre – Prahova Value Centre (prahova-valuecentre.ro))

Prahova Value Centre, situat în Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 1, constituie componenta comercială a unui proiect de tip mixed-use în Ploiești. Alături de Pleiades Residence, cel mai verde complex din oraș, formează un hub urban care are la bază un concept inovativ, oferind, în completarea celor două componente principale, retail și rezidențial, servicii și funcții secundare, pentru a crea o comunitate urbană modernă și dinamică, un viitor punct de reper al orașului.

- Publicitate -

(P)

Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Coca Vagneti, afacerea de succes din anii ’90 din Ploiești

Coca Vagneti este un nume de care se leagă,...

Tineri care au rămas în Ploiești: Ana Militaru, antreprenor la 19 ani

Despre Ploiești se spune că este orașul care a...

„Cuptorul Vecin”, afacerea crescută ca pâinea cu maia

A venit în România acum aproximativ 26 de ani....
- Publicitate -

Exclusiv

Coca Vagneti, afacerea de succes din anii ’90 din Ploiești

Coca Vagneti este un nume de care se leagă,...

Aparatul 3D folosit de polițiștii prahoveni la tragediile rutiere

Polițiștii rutieri prahoveni au în dotare cinci aparate de...

Ce nereguli au fost descoperite la podul de la Blejoi

După o lună de restricții, podul de pe DN...

Sunteți de acord cu împușcarea urșilor? Sondaj

Săptămâna trecută, un motociclist italian a fost ucis de...

Cum a răspuns prefectul provocării ”podul de la Blejoi”

Săptămâna trecută, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, care a...
- Publicitate -

Știri noi

Lista localităților unde apa este livrată după program

Locuitorii din 16 orașe și comune din Prahova au...

Vegetația excesivă din Pictor Rosenthal e deja un pericol

Vegetația în exces crescută în ultima perioadă, în cartierul...

S-au afișat rezultatele după contestații la Evaluarea Națională

Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor), înregistrate la probele scrise...

Schimbare majoră la plata taxelor și impozitelor

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei va modifica plata...
- Publicitate -

Emisiuni

Statul cheltuie, cetățeanul strânge cureaua

Invitatul lui Marius Nica în ediția de marți, 8...

Podul de la Blejoi, o rușine națională!

Podul de la Blejoi reprezintă măsura incompetenței! O recunosc...

Podul de la Blejoi rămâne închis circulației!

Deși vineri, 20 iunie, trebuia reluată circulația rutieră pe...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce avem reacția Hale și Piețe la rahat dar la prime nu?

SC Hale și Piețe SA Ploiești reacționează doar la...

Apel către politicienii prahoveni: băgați capul și în poza asta!

În Prahova, la Boldești Scăeni, soarta unui centrului medico-social...

România bugetară protestează, cea privată ÎNCĂ are răbdare

În ultima săptămână, în România, pare că toată lumea...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Shopping City Ploiești anunță deschiderea oficială a restaurantului Wendy’s

Ploiești, 8 iulie 2025 - Shopping City Ploiești continuă...

Două destinații din Prahova unde scăpăm de caniculă

Valul de căldură a cuprins și Prahova, un motiv...

Nouă reuniune hipică duminică, la Hipodromul Ploiești

Duminică, 6 iulie 2025, Hipodromul Ploieşti găzduieşte, începând cu...
- Publicitate -