Cum sunt păcăliți legal turiștii români pe litoralul bulgăresc la bancomate

0
Comisioanele continuă să fie o sursă de câştiguri pentru bănci. Activitatea anemică de creditare din ultimii ani i-a împins pe bancheri spre comisionarea chiar şi a simplei afişări a soldului la bancomat.

Turiștii români, care ajung pe litoralul bulgăresc, plătesc comisioane uriașe dacă folosesc unele ATM-uri instalate în stațiuni.

Potrivit hotnews.ro, de regulă, bancomatele sunt ale Euronet și nu încalcă legea, dar măresc costul de retragere cu 10-15%, mai ales atunci când banii se retrag dintr-un cont în valută, iar de multe ori utilizatorii nu observă condițiile nefavorabile.
ATM-urile Euronet nu sunt un fenomen nou, avertismentele cu privire la acestea circulă pe forumurile de călătorie de câțiva ani.
Sunt deținute de o companie americană și au ocupat locuri centrale în Balcani și Europa de Est, iar de obicei sunt situate în poziții strategice, în apropierea atracțiilor turistice, aeroporturilor, etc.
Euronet folosește un curs de schimb extrem de nefavorabil, în speranța că utilizatorului îi va fi dificil să se orienteze privind suma pe care o primește în valuta străină.
Chiar dacă reușiți să anulați operațiunea, celălalt curs este compensat de o taxă de retragere mai mare. Citește articolul integral pe hotnews.ro

 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău