foto_jazz_f2c69.jpgFestival de jazz, la înălțime, atât la figurat, cât și la propriu. Este propunerea inedită lansată ploieștenilor, și nu numai, de către Filarmonica „Paul Constantinescu“ din Ploiești, prin proiectul „Jazz on the Rooftop“. Concertele vor începe vineri , iar biletele au fost deja puse în vânzare.

Festivalul Internațional „Jazz on the Rooftop” se desfășoară în perioada 23-25 august, fiind la cea de-a doua ediție la Ploiești.

Evenimentul va fi deschis vineri, de la ora 20.00, de Zoom Band & Emil Bîzgă (RO), iar de la ora 21.30 concertează RC & The Melody Makers(RO/IT/NE/US). Sâmbătă, 24 august, de la ora 19.00, pe scenă va urca Ploiești Jazz Trio (RO), iar de la ora 20.15 – Pilani Bubu Quartet (ZA).

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

În ultima seară, de la ora 19.00 vor evolua Luiza Zan (RO) şi Jazzpar Trio (HU) sunt cei care îi vor încânta atât pe iubitorii genului, cât și pe cei dornici să participe la un spectacol atipic. Seara se va încheia cu reprezentația celor de la Groove Garden (RO), programată să aibă loc începând cu ora 20.15.

„Jazz on the Rooftop” se va desfăşura pe terasa clădirii de sticlă din centrul oraşului, în care funcţionează Primăria Ploieşti.

Preţul unui bilet este de 70 de lei/zi, iar al unui abonament, valabil pe toată perioada evenimentului, este de 160 lei. Biletele se găsesc la Casa de bilete a Filarmonicii sau on-line, pe www.filarmonicaploiesti.ro

Foto cu caracter ilustrativ

foto_jazz_35040.jpg

 

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg