fbpx

neversea-2_a59c9.jpg

Prilej de bucurie și distracție pentru unii, prilej de necazuri pentru alții, festivalul Neversea înregistrează nu doar recorduri de participare, ci și unele mai puțin plăcute.

După prima noapte, 216 adulţi şi 75 minori au avut nevoie de asistenţă medicală la punctele de Prim Ajutor Medical si la Posturile Medicale Avansate. Din acestea, şase persoane au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. 

Conform news.ro, cele aproape 300 de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale suferiseră insolaţii, zgârieturi şi traumatisme cauzate de căderi de la înălţime.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, în prima zi a festivalului Neversea 102 pompieri, paramedici SMURD şi voluntari ISU, aflaţi în trei Puncte de Prim Ajutor (PPA) şi două Posturi Medicale Avansate (PMA) cu trei şenilate, trei autospeciale de transport personal şi victime multiple, o autospecială de stingere şi o autospecială de intervenţie la accidente colective şi calamităţi au asigurat măsuri specifice pentru un climat de siguranţă al participanţilor.

În zona festivalului Neversea sunt desfășurate forțe impresionante ale poliției, care să preîntâmpine distribuția și consumul de substanțe halucinogene.

surse: Isu Dobrogea și news.ro

neversea-2_56bfd.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


970.jpg