fbpx

ploiestiul_disparut_coperta.jpg

Cum am găsit câteva motive pentru care Ploieștiul este un oraș plictisitor, m-am gândit să caut și să descopăr și partea frumoasă a orașului. Mereu am fost nemulțumită de aspectul monoton al orașului, de poluare sau de faptul că nu ai prea multe opțiuni atunci când vine vorba de “a face ceva în Ploiești”. Dar am zis că trebuie să-i acord o șansă, să-i descopăr istoria și de altfel, să vă împărtășesc și vouă câteva dintre motivele pentru care Ploieștiul este un oraș renumit în lume.

  1. Prima rafinărie industrială a fost construită de frații Mehedinţeanu la periferia Ploieştiului

Un lucru cu care ploieștenii se laudă este construirea primei rafinării industriale la Ploiești, pe strada Buna Vestire, numărul 174. 

Instalaţiile rafinăriei erau destul de primitive, fiind confecţionate din oţel forjat manual, dar în urma unui contract semnat între Teodor Mehedinţeanu şi primăria Bucureştiului, au obținut dreptul exclusiv de a aproviziona iluminatul Capitalei muntene cu gaz lampant.

  1. Ion Luca Caragiale, Nichita Stănescu, Toma T. Socolescu, Leonard Doroftei, Octavian Bellu, Constantin Stere și mulți alții

Nu sunt foarte multe de menționat, îi știm și ne mândrim cu ei. Din Ploiești au plecat oameni frumoși, oameni despre care încă vorbim și o vom face mult timp de acum înainte.

Aceștia au contribuit la cultura românească, iar unii dintre ei continuă să o facă, iar pentru asta, nu putem decât să le mulțumim.

  1. Ploieștiul era numit orașul lui „Ce bei?” și al celor 200 de cârciumi

Câși dintre voi știți că în perioada interbelică, în Ploiești, era o cârciumă la aproximativ 200 de locuitori?

Porecla "orașul lui Ce bei?" s-ar trage de la faptul că ploieștenii nu se salutau așa cum o faceau oamenii obișnuiți, ci direct cu întrebarea „Ce bei?”.

De altfel, în 1862, orașul avea 119 cârciumi, iar o jumătate de secol mai târziu numărul acestora a crescut, ajungându-se la 289 de crâșme.

De aici și afirmația lui Sabin Nicoriţă: „la Ploieşti, cine nu ştie să facă ceva, se face cârciumar“.

  1. Numeroasele muzee

Dacă nu ai ce face într-un sfârșit de săptămână, află că ai putea să-ți petreci o zi de duminică vizitând muzeele din Ploiești. Interesant, nu?

Niciodată să nu ratezi o oportunitate de a te culturaliza. Astfel, poți începe cu cel mai vizitat muzeu din Ploiești „Casa Hagi Prodan”, apoi continuă cu Muzeul de Artă Populară, Muzeul „I.L. Caragiale”, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Muzeul Petrolului, Casa Memorială „Nichita Stănescu” și poți termina cu Muzeul Ceasului.

Dacă ai impresia că e prea mult pentru o zi, lasă o parte dintre ele pe săptămâna viitoare, dar nu rata ocazia de a le vizita, te asigur că nu vei regreta.

Ploieștiul are o istorie frumoasă, interesantă și recunosc, mi-a fost greu să mă rezum doar la patru motive pentru care orașul este renumit.

Parcă te plimbi altfel pe străzile Ploieștiului după ce afli cum era poreclit în trecut sau când știi ce are de oferit. Știu că locuitorii săi au numeroase frustrări legate de evenimentele și aspectul orașului, dar eu zic să-i acordăm o șansă.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg