1200x630.jpg

Viața unui student nu e ușoară. Am învațat-o pe pielea mea. Te confrunți cu tot felul de dificultăți care, pentru un moment, par fără scăpare. Să nu vorbim de sesiune, eram destul de revoltată când a trebuit să învăț la trei materii pentru examenul de bacalaureat, până să ajung la facultate și să decopăr că trei e o cifră rezonabilă. Dar te-ai întrebat vreodată cum decurge o zi din viața unui student care stă în cămin? Dacă toate acele petreceri epice de care îți povestesc părinții tai din timpul facultății sunt adevărate? Sau dacă în perioada studenției legi cele mai frumoase prietenii? Ei bine, am discutat cu câțiva studenți care stau în cămin despre câteva mituri și iată ce am aflat.

Mitul că în cămine se dau petreceri epice. Adevărat

Cu toții am ascultat măcar o dată o poveste legată de o întâmplare de la una dintre petrecerile studențești. Așa că, am ținut să-i întreb pe colegii mei dacă acele seri sunt cu adevărat memorabile: ”E adevărat, în cămin se dau petreceri, unde se bea destul de mult, dar depinde până unde îți permiți să ajungi”, mi-a mărturisit un student.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Am aflat și că majoritatea party-urilor se organizează  în timpul cursurilor sau pe loc, în cămin, unde din când în când se mai cântă și la chitară. Îmi amintesc de o poveste pe care o doamnă profesor din liceu ne-a spus-o, cum acopereau ferestrele cu pături, pentru a nu fi văzuți și cum făceau bani niște studenți, vânzând bere pentru petreceri. După ce un alt student m-a anunțat că rămâi cu amintirea lor, am tras și o concluzie: în cămin se dau petreceri de neuitat și sunt printre cele mai ”mișto”

Gândacii și șobolanii mișună prin camerele studențești.

Tot circulă pe internet fotografi și glume legate de ”prietenia” dintre studenții de la cămin și aceste necuvântătoare, așa că, a trebuit să întreb. Am aflat că ei există, că șobolanii se plimbă pe afară, iar gândacii se găsesc și prin camerele de cămin, dar ”totul depinde și de curățenie”, mi-a spus un alt student. Deci, curățenia face diferența între a sta liniștit în cameră sau a fi tot timpul cu ochii-n patru.

Mâncare de acasă, masă în oraș sau zacuscă și franzelă?

Ei bine, după un weekend acasă, cam toți căminiștii se intorc la facultate cu mâncare gătită de mama sau o primesc prin curier dacă nu ajung acolo. Dar ce faci când mâncarea se termină? Mergi în oraș, comanzi pizza, găsești câte o shaormerie. Dar când rămâi și fără bani? Cauți mâncare. ”E adevărată treaba că, spre sfârșitul săptămânii cauți de mâncare ceva ieftin, deoarece în primele zile consumi toți banii daca nu te organizezi”, mărturisește Bogdan, student care stă de doi ani în cămin. Cât despre zacuscă, tot glumele de pe internet m-au făcut să întreb și am aflat că pentru unii e sfântă când rămâi fără mâncare, iar pentru alții rămâne doar un mit. Gătitul este o problema pentru mai toți cei care stau în cămin, uneori nu ai unde să faci pe master chef-ul sau  îți iese cel mult o omletă pe reșouul ”ilegal”. Concluzia? Nu strică să ai cel puin un borcan de zacuscă împachetat de mama.

Cele mai frumoase prietenii se leagă la căminul de studenți

La capitolul acesta, părerile sunt împărțite. ”Da, se leagă prietenii, mai ales când știi că nici prietenul nu prea a învățat, empatizezi cu el.”, adaugă Alexandru, un alt tânăr căminist. Tot el mi-a spus că: ”Vă ajutați reciproc și lucrul ăsta duce la o prietenie”. Dar nu toți sunt de acord. Bogdan a subliniat că: ” Trebuie să ai grijă și să intri intr-un anturaj care ți se potrivește ție, altfel riști să se profite de pe urma ta”.

Concluzia: viața la cămin înseamnă maturizare și responsabilitate. Cel puțin asta mi-au transmis studenții cu care am discutat. Tot ei susțin că trebuie să treci prin experiența asta, că au povești pe care speră să le spună nepoților și că e un pas important spre lumea adulților. De altfel, să nu uităm de petreceri, ar trebui să cântărească în decizia de a sta sau nu la cămin.


negativ-media.jpg
NEGATIV MEDIA - Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.