Moartea Neagră a fost… Ce a fost? O mare epidemie de ciumă – nu-i aşa? – care a lovit lumea în secolul al XIV-lea, provocând milioane de decese şi micşorând drastic populaţia planetei. Este explicaţia cea mai comună, atât de frecvent auzită, încât aproape toată lumea o ia de bună. Şi totuşi, în mijlocul unui acord cvasi-unanim al oamenilor de ştinţă, se ridică, din rândul comunităţii ştiinţifice, şi câteva glasuri care susţin că teribila pandemie din secolul al XIV-lea nu a fost ciumă, ci altceva, o altă boală. Ce anume? Aici părerile sunt împărţite.
Oricare ar fi fost cauza ei, Moartea Neagră a fost una dintre cele mai cumplite pandemii din istoria omenirii. Fiind vorba despre evenimente petrecute cu atât de mult timp în urmă, despre care există puţine date de încredere, e greu de ştiut cu precizie la cât s-a ridicat numărul victimelor, dar cifrele sunt oricum înspăimântătoare, chiar şi după cele mai optimiste estimări. Se consideră că ar fi pierit între 75 şi 200 de milioane de oameni; după alte estimări, populaţia lumii, care, înainte de epidemie, ar fi fost de cca. 450 de milioane de oameni, s-ar fi redus la 350-375 de milioane. Nu rareori, în oraşele aglomerate a pierit jumătate din populaţie. În zonele rurale mai izolate, pierderile de vieţii omeneşti erau mai mici. Clasele sociale au fost afectate în proporţii diferite; dacă nobilii îşi permiteau să plece din oraşele unde bântuia flagelul, retrăgându-se la ţară, în regiuni neafectate de epidemie (aşa cum fac cei zece tineri din Decameronul lui Bocaccio), în schimb, sărăcimea oraşelor, înghesuită în mahalale insalubre, pierea în masă, iar clerul – călugări şi preoţi – a fost decimat; ei fiind cei care intrau în contact cu bolnavii, pentru a-i îngriji, a-i spovedi sau a le da ultima împărtăşanie, erau expuşi pericolului în cel mai înalt grad.
Se ne amintim că vorbim despre vremuri în care nu se ştia nimic despre cauza ciumei, nimic despre microorganisme, despre rolul lor în apariţia bolilor, despre transmiterea lor prin intermediul animalelor, despre importanţa igienei – nimic despre toate aceste lucruri atât de importante când e vorba despre boli molipsitoare. Nu putem decât să încercăm să ne imaginăm spaima şi disperarea oamenilor în faţa acestei boli care secera aparent fără nicio raţiune, o boală pentru ei misterioasă, căreia, în ignoranţa lor, nu erau în stare să-i dea altfel de explicaţii decât „pedeapsa lui Dumnezeu”, poziţionarea neobişnuită a astrelor sau actele răuvoitoare ale unor membri minoritari şi dispreţuiţi ai societăţii.
Moartea Neagră a pornit, se crede, din China sau Asia Centrală şi a călătorit de-a lungul Drumului Mătăsii, ajungând în Europa în 1347. Între anii 1348-1350, a bântuit cu furie pe continentul nostru, ucigând 30-60% din locuitorii lui. Din zona mediteraneană şi până în ţările scandinave, pandemia a făcut ravagii, depopulând continentul. A fost nevoie de 150 de ani pentru ca populaţia Europei să revină la nivelul de dinainte de pandemie. Ulterior, boala a mai apărut de câteva ori în Europa, în secolele care au urmat, dar niciuna dintre aceste epidemii – chiar dacă au mai rămas în istorie drept Marea Ciumă din Viena (1679) ori Marea Ciumă a Londrei (1665-1666) şi au continuat să apară până în secolul XX -, nu a mai avut puterea distrugătoare a Morţii Negre din Evul Mediu. Totul sugerează că europenii ar fi căpătat treptat un anumit nivel de imunitate faţă de această boală, în urma selecţiei naturale nemiloase operate de epidemie.
Dar, dacă Moartea Neagră era un mister pentru contemporanii ei, în ceea ce priveşte cauzele care au produs-o, pare foarte surprinzător că, într-o anumită măsură, misterul persistă şi azi. Ce a fost această boală care a produs asemenea dezastru? De ce anume era cauzată şi cum s-a răspândit? Sunt întrebări la care, după mai bine de 6 secole, oamenii de ştiinţă încă nu au dat un răspuns unanim. Mai multe teorii încearcă să explice catastrofa survenită în secolul al XIV-lea; toate sunt argumentate pertinent, dar unele par să câştige mai mult teren în ultima vreme.
Teoria cea mai cunoscută şi mai larg acceptată privind Moartea Neagră este cea conform căreia ar fi fost vorba despre ciumă, o boală produsă de bacteria Yersinia pestis şi transmisă de la şobolani la om prin înţepăturile puricilor care se hrănesc cu sângele ambelor specii. Izbucnită în Asia, boala s-ar fi răspândit spre vest datorită invaziilor mongole şi ar fi ajuns în vestul Europei pe calea apei, datorită dezvoltării navigaţiei. Şobolanii, pripăşiţi în preajma oamenilor, invadaseră şi corăbiile care transportau armate şi mărfuri şi astfel au sosit, împreună cu puricii lor, în porturile Europei, ducând cu ei boala fatală.
Ciuma se poate manifesta sub mai multe forme. Ciuma bubonică, forma cea mai comună, se manifesta prin apariţia pe corp a unor umflături, mai ales în zona gâtului, a subţiorilor şi a vintrelor, umflături care erau, de fapt, ganglionii limfatici măriţi în volum ca urmare a infecţiei. Alte simptome erau febra foarte mare, apariţia de pete negricioase pe corp şi necroza extremităţilor – precum vârfurile degetelor, buzele, nasul -, delirul şi convulsiile, vărsăturile cu sânge şi durerile îngrozitoare în tot corpul. În total, un tablou înfiorător; imaginaţi-vă panica şi teroarea pe care o producea printre oameni această boală chinuitoare şi cel mai adesea fatală, pe care nu şi-o puteau explica şi căreia nu i se cunoştea niciun leac. Cam două treimi dintre cei atinşi de ciuma bubonică mureau după aproximativ 4 zile de chinuri. Alte două forme sub care se manifestă infecţia cu Yersinia pestis sunt ciuma pneumonică şi ciuma septicemică; mai rar întâlnite decât forma bubonică, au totuşi mortalitate mai mare, iar ciuma pneumonică este extrem de periculoasă şi prin faptul că se poate transmite direct de la o persoană la alta prin tuse, fără a mai implica puricii. Împreună, aceste 3 forme de ciumă, toate produse de bacteria Yersinia pestis, ar fi cauzat valul pandemic care a zguduit Europa medievală în secolul al XIV-lea.
sursa: descopera.ro