Poliția Română avertizează că în mediul online a apărut un nou tip de fraudă numită Romance Fraud. Autorii se dau drept doctori în zona de război.
Autorii acestei fraude spun că sunt medici în zona de război cu intenția de a obține de la victime bani pentru a părăsi zona de război, motive medicale urgente sau fac promisiuni iluzorii de a trimite sume mari de bani victimelor.
„În majoritatea cazurilor, victimele cad în capcana iluziei unei relații cu aceștia, ceea ce amplifică gradul de manipulare și inducere în eroare.
Autorii pot solicita dezvăluirea de informații confidențiale sau chiar la transferuri de bani sub diverse pretexte, precum sprijin pentru „situații de urgență” sau ajutor pentru organizații umanitare inexistente.”, a explicat Poliția Română.
De asemenea, Poliția Română a transmis o serie de recomandări pentru a vă putea feri de astfel de escrocherii.
Citește și Controale masive ale ANRE la firmele din domeniul energiei după vânzări succesive „în scopul vădit de a creşte preţul”
„Atât la nivel european, cât și la nivelul țării noastre au fost înregistrate o serie de fapte cu acest mod de operare, iar pentru o mai bună prevenire, cetățenii trebuie să se protejeze în mediul online și astfel, recomandăm să aibă în vedere mai multe măsuri, precum:
1. Verificarea identității persoanelor cu care intră în contact online prin solicitarea de informații suplimentare cu privire la aceștia ori verificarea informațiilor de la profil (în funcție de modalitatea de contactare).
2. Păstrarea datelor personale în siguranță – Nedivulgarea datelor cu caracter personal, a datelor bancare sau financiare niciunei persoane necunoscute. Este necesar protejarea datelor personale prin utilizarea unor parole puternice, actualizate regulat și implementarea autentificării în doi pași, precum și evitarea partajării informațiilor financiare sau a altor date sensibile cu persoane necunoscute sau cu care nu au o relație solidă.
3. Abordarea cu scepticism a solicitărilor urgente de bani, a scuzelor continue pentru a nu se întâlni față în față și a discrepanțelor în informațiile furnizate, ceea ce pot reprezenta suspiciuni.
4. Raportarea incidentelor suspecte autorităților judiciare și folosirea platformelor de raportare online, pentru a contribui la identificarea infractorilor. În cazul existenței unor dubii cu privire la autenticitatea unei persoane online, încurajăm raportarea activității acesteia către platforma respectivă.
5. Utilizarea cu prudență a platformelor online de socializare, cu precădere a celor de dating: Recomandăm ca toți cetățenii să fie precauți în utilizarea platformelor online de socializare sau de dating și să evite dezvăluirea informațiilor personale prea devreme într-o relație.
6. Recomandăm informarea cu privire la cele mai recente moduri de operare privind săvârșirea infracțiunilor în mediul online, precum și implementarea de măsuri de prevenție și contracarare. Cetățenii trebuie să cunoască cum să identifice potențialele înșelăciuni din mediul online și să reacționeze în mod adecvat în cazul unor solicitări suspecte.”, se arată în comunicatul transmis de Poliția Română.
Cum ți se pare subiectul?