- Publicitate -

Sateliții Starlink, lansați de SpaceX pentru internet, vizibili pe cerul României – VIDEO

Sateliții Starlink, lansați de SpaceX, compania deținută de Elon Musk, pentru a forma o rețea uriașă de internet, au fost vizibili și pe cerul României.

Musk a anunțat că va lansa mii de sateliți pentru a crea un serviciu comercial de conectivitate la internet prin intermediul unor sateliți amplasați într-o orbită joasă în jurul planetei.

Astfel, până în prezent, compania SpaceX a reușit să lanseze deja 422 de sateliți care orbitează în jurul Pământului, iar o parte dintre aceștia pot fi vizibili, în serile senine, chiar și din România. În seara zilei de 24 aprilie, în intervalul 21.29 – 21.31, sateliții Starlink au putut fi observați pe cerul României. Şi la Cluj-Napoca au putut fi văzuţi şi fotografiaţi în acest interval.

Motivul pentru care Starlink are nevoie de sute sau mii de sateliți este faptul că rețeaua va fi pe o orbită joasă, spre diferență de sateliții de internet din prezent, care sunt la o altitudine mult mai mare.

Sateliții acoperă o suprafață mai mică individual, deci sunt necesari mai mulți pentru a asigura o conectivitate stabilă și rapidă, clienții fiind transferați de la un satelit la altul permanent, scrie Antena3.ro.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Andrei Volosevici în cei doi ani de mandat?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

O nouă medalie de aur la Campionatului Mondial de la Racice (Cehia)

Ultima cursă a Campionatului Mondial de la Racice (Cehia) a adus încă o medalie de aur pentru sportivii din România. De data aceasta în...

Stab, Engie: „România are nevoie de gaz din import la iarnă”

Deși nivelul de înmagazinare este ridicat, România, ca și Europa de altfel, are nevoie de importuri de gaze pentru a trece iarna, a spus...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Patinoarul de la Sala Sporturilor din Ploiești va fi dat în administrarea CSM Ploiești

După mai mulți ani de litigii, în 2021, patinoarul de la Sala Sporturilor a intrat în patrimoniul municipiului Ploiești. Un proiect de hotărâre de...

Ploieșteanul de geniu care a refuzat, din convingere, să îi sculpteze bustul lui Ceaușescu

A făcut un gest de probitate morală ce l-ar fi putut costa scump. A fost sculptorul care a refuzat categoric să îi facă bustul...

O nouă medalie de aur la Campionatului Mondial de la Racice (Cehia)

Ultima cursă a Campionatului Mondial de la Racice (Cehia) a adus încă o medalie de aur pentru sportivii din România. De data aceasta în...

Vremea se schimbă radical în Prahova. Revin temperaturile de vară în Ploiești

Sfârșitul lunii septembrie va aduce temperaturi de vară, după ce ultima săptămână a fost marcată de o răcire accentuată, de ploi, dar și de...

Pericol pe șoselele din Prahova. Șoferi beți, depistați la volan

Polițiștii au depistat pe șoselele din Prahova, în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai mulți conducători auto în stare de ebrietate. Conducătorii auto au...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -