- Publicitate -

Microsoft lansează Office Mobile pentru iOS

Primele indicii despre lansarea suitei de aplicaţii Microsoft Office pe platformele Android şi iOS datează de mai bine de un an şi jumătate, perioada care a trecut fiind presărată cu zvonuri, afirmaţii negate ulterior şi câteva imagini nu prea concludente.

Conform The Verge însă, suita Office Mobile pentru cele două platforme mobile dominante este în lucru şi va vedea lumina zilei în prima jumătate a anului viitor. Aceste informaţii au fost oferite de surse interne din cadrul companiei, acestea oferind şi o serie de detalii despre natura viitoarelor produse.

Microsoft Office este cea mai utilizată suită de aplicaţii de birou şi una dintre sursele importante de venituri ale companiei, lansarea ei pe platformele rivale oferind surse noi de venituri. Şi nu este vorba despre preţul de comercializare a produselor software, care vor fi gratuite pe ambele platforme, ci despre serviciul online Office 365, care va fi obligatoriu dacă utilizatorul va dori mai mult decât simpla vizualizare a fişierelor Word, Excel sau PowerPoint.

La fel ca produsele OneNote şi SkyDrive, deja lansate pe aceste platforme, Office Mobile va necesita autentificarea cu un cont Microsoft şi va oferi funcţia de bază de vizualizare. Pentru activarea funcţiilor de editare, va fi necesară utilizarea unui abonament Office 365, care începe de la tariful de 6 dolari pe lună. Mai mult, sursele The Verge afirmă că funcţiile de editare nu vor fi foarte complexe, cât de puternic va fi produsul Microsoft faţă de ofertele curente iWork, QuickOffice sau Polaris urmând să vedem în 2013.

Prima versiune lansată va fi cea pentru platforma iOS, unde Office Mobile va deveni disponibil undeva la finele lunii februarie sau începutul lunii martie, Android urmând să primească şi el atenţia cuvenită undeva în luna mai.

Sursa: go4it.ro

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Petrolul a remizat în deplasarea de la Voluntari

De ziua națională, fanii Petrolului sperau ca echipa să obțină o victorie în deplasarea de la Voluntari. Meciul s-a terminat la egalitate, 0-0. Etapa a...

Daniel Dragomir luptă acasă, la Ploiești, pe 8 decembrie, și pentru David Ionuț, tânărul diagnosticat cu cancer osos

Ploieștiul este un oraș cu tradiție și rezultate notabile în sporturile de contact. Astfel că nu este de mirare că, unul dintre cele mai...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Petrolul a remizat în deplasarea de la Voluntari

De ziua națională, fanii Petrolului sperau ca echipa să obțină o victorie în deplasarea de la Voluntari. Meciul s-a terminat la egalitate, 0-0. Etapa a...

Daniel Dragomir luptă acasă, la Ploiești, pe 8 decembrie, și pentru David Ionuț, tânărul diagnosticat cu cancer osos

Ploieștiul este un oraș cu tradiție și rezultate notabile în sporturile de contact. Astfel că nu este de mirare că, unul dintre cele mai...

Weekend cu temperaturi de primăvară la Ploiești. Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. În weekend, la Ploiești, vremea va fi mai caldă față...

O mamă din Filipeștii de Pădure a rămas sub cerul liber cu doi bebeluși, în urma unui incendiu

O familie din Filpeștii de Pădure  a rămas pe drumuri, după ce casa în care locuia a fost mistuită de flăcări. Din primele informații,...

De la 1 decembrie, femeile cu vârsta între 19 şi 45 de ani vor putea procura vaccinul împotriva HPV cu reducere de 50%

Conform ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, femeile vor putea procura de astăzi vaccinul împotriva HPV, cu 50% reducere, condiția fiind să aibă prescripție de la...
Emisiuni
- Publicitate -

Prefectura Prahova a anunțat rezolvarea pentru 8 zile a problemei gunoiului. Mai are de rezolvat problema propriei comunicări, actuala necesitând reciclare

Când tocmai ne văicăream că Ploieștiul nu este decorat de Sărbători, trebuie să admitem că am greșit, ceea ce ne determină să prezentăm public...

Imaginea zilei: Cum a reușit să parcheze un șofer la Gara de Vest din Ploiești

Locurile de parcare din Ploiești sunt puține, într-adevăr, însă zona Gării de Vest din oraș nu duce lipsă. Cu o parcare amenajată la doar...

Tunel de 600 de metri prin centrul stațiunii Sinaia. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate

Contractul pentru studiu de fezabilitate, documentație tehnică și avize pentru pasajul rutier subteran de 600 de metri din centrul orașului Sinaia a fost semnat...

Luna cadourilor vine cu surprize de la Anima: Poveste de Decembrie la Filarmonica „Paul Constantinescu”

Muzica de cameră este o constantă în ultima perioadă în peisajul ploieștean datorită Asociației SYNC, înființată de Ioana și Andrei Văleanu, care, periodic, organizează...

Directoarea liceului din Valea Doftanei, Steluța Pralea, decorată cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler

Directorul Liceului Tehnologic „Carol I” din Valea Doftanei, Steluța Pralea, a fost decorată cu ocazia Zilei Naționale a României cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în...
Emisiuni
- Publicitate -