fbpx

paul_driving.0.jpg

YouTube a decis să-şi modifice regulamentul de utilizare pentru a combate mai eficient materialele care conţin activități periculoase, cum ar fi provocarea "Bird Box" care presupune realizarea diferitelor activități legat la ochi, sau înghiţirea unei capsule de detergent. 

Până acum, YouTube interzicea „materialele care incită la violenţă şi la activităţi periculoase”, în care se încadrează şi astfel de farse sau de provocări, dar, începând de marți, s-a decis crearea unei secţiuni speciale în regulament care să se adreseze acestei categorii de materiale, devenite foarte populare în ultimii ani pe YouTube sau Facebook.

Decizia vine după ce filmul „Bird Box”, lansat în urmă cu câteva săptămâni pe Netflix, a inspirat recent provocări care presupun desfăşurarea unor activităţi cu ochii acoperiţi, asemenea personajelor din film. 

Se pare că mulți tineri din toată lumea au dat curs unor provocări periculoase, cu riscul de a se răni sau de a suporta consecinţe chiar mai grave.

„YouTube găzduieşte multe clipuri virale cu provocări sau farse, dar trebuie să ne asigurăm că ceea ce este amuzant nu devine periculos”, au scris reprezentanţii platformei marţi pe forumul oficial „YouTube Help”, destinat celor care încarcă materiale pe site. 

sursa: agerpres.ro

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

negativ-media.jpg
Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro